Ieri am avut o zi tare aglomerată. Cunoscuții mei, mai ales cei tineri, cred că un pensionar, e un ”pierde vară”, care nu are nimic de făcut. Pentru ei, trebuie să fii mereu disponibil și dispus să faci ceea ce le vine în minte pe moment sau să răspunzi prompt la invitațiile, chemările sau indicațiile lor. Eu oricum nu sunt genul ”încurcă lume” și nici din cei ce merg (”fuge”) în toate locurile cu dorința de a fi vizibil ori de a fi ascultat. Una peste alta eu nu sunt un pensionar ”de încadrat” într-un tipic anume.
Printre toate treburile administrative și serioase, cândva, după ploaia aceea grozavă, despre care am zis că o să ne înghită, am ajuns (și) la Muzeul de Artă. Acolo, era pregătit ultimul concert ploieștean din 2026, al Festivalului Țintea Muzicală ( a XVI-a ediție).
Vă spun cu mâna pe inimă, o oră și jumătate de muzică, mie îmi clarifică și-mi ordonează gândurile. Dacă, de la o piesă de teatru plec cu multe gânduri și întrebări, de la un concert, plec cu mintea clară și cu o stare de odihnă binemeritată și relaxantă. Anii de Filarmonică mi-au dovedit că că pentru mine, muzica e terapeutică. Dar aseară am plecat (și) cu două idei care, parcă au devenit titlul zilei. Da ce spun eu, titlul verii acesteia. De ce? Pentru că artiștii au ales să vorbească, și asta este extraordinar. Pentru mărunta mea cultură muzicală, acest lucru am simțit, fost important.
Iată ce mi-a dat de gândit: ”Mergeți (și) la concerte proaste. Acolo aveți cel mai mult de învățat.” spune Anatol Vieru. Nu am reținut citatul ci esența spuselor acestuia. Acum eu nu știu ce vă frământă dar asta e una din ideile, cu care am reușit să adorm cumva spre dimineață. Pentru că este o idee excelentă - mi-am zis - ea se poate extrapola și în teatru, și la cenacluri, și la lectură, și la alte și alte activități creative. Trebuie mereu să avem puncte de reper și ierarhi, dar pentru asta trebuie să avem jaloane. Să ne marcăm drumul. Drumul personal. Să ne punctăm valorile, perimetrul și să știm matematica înaintării. Nu sună bine conceptul acesta de ”matematică a înaintării”?
A doua idee este despre artiștii care sunt într-o orchestră, și care au o interpretare genială sau mai puțin bună, în funcție de dirijor. Acesta își expune planul, emoțiile și viziunea unei piese, lucrând cu o întreagă orchestră. Acest lucru e diferit la un cvartet (o mică orchestră) unde lipsa dirijorului oferă posibilitatea fiecărui artist să ofere publicului un complex de patru emoții, și patru viziuni proprii, împletite. Uite că asta deja duce la două căi diferite de creativitate.
Cred că acestă idee este excelentă, mi-am spus, pentru a fi extinsă în comunități, vecinătăți, acasă și în jurul casei, unde fiecare individ trebuie să ofere întregului, o parte din energia și munca sa, ca aceasta să funcționeze dar concomitent să nu își uite propria individualitate și mai ales inițiativa. Noi stăm prost la capitolul inițiative individuale. Și mai prost stăm la interconectare pentru că intrăm într-o lume a interdependenței și se pare că nu suntem pregătiți.
Cel mai greu este de lucrat cu mentalități. Pensionarii, iar mă întorc la ei și de fapt la mine, sunt masă de manevră. O auzim des, în jur. Culmea e că o spun și cei care cred în schimbare. Ei folosesc cel mai adesea proverbul: ”Nu mai înveți cal bătrân în buiestru!” așa că hai să ne axăm pe cei tineri. Spre deosebire de ei, eu cred că cu toții avem de jucat un rol. Trebuie doar să înțeleg că în jur, e zona mea de acțiune. Nu aș vrea s-o numesc ”sfera mea de influență” ca să nu se confunde cu ”sub umbrela mea și numai mea” adică cu modalitățile de lucru pe care le văd la multe ONG-uri.
Interdependență și inițiativă par cuvinte mari dar dacă acestea sunt aplicate în cercul meu de acțiune, e ceva destul de obișnuit. Totul este să mă extind în acest spațiu, fără să acaparez sau să pun monopol, celorlalți. Mie îmi place ideea de armonizare și lucru în comun. Cu atenție și delicatețe. Sună bine gândurile astea pentru o noapte nedormită, așa-i?
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu