( I )
Picături de ploaie ne îmbracă, şi-şi fac drum cu încetul
Depunând undeva jos, tina cărată.
Picuri de lumină rătăcesc în stropi grei,
Şi deodată răsar din ei gânduri:
Ale mele ...
Ale tale ...
Ale noastre …
Eu frunză cu verdele fraged
Tu, pretutindeni nervura ce mă străbate.
( II )
Într-o clipă de disperare,
ţi-am aruncat inima,
ca pe un colac de salvare.
să te prinzi de ea.
- Ce mă fac Doamne!
Ce să mă fac?
De la clipă de ne’necare
Blocaţi suntem,
Blestemaţi suntem.
Ca un lagăr de concentrare:
Cu emoţii ghimpoase,
Împrizonieriţi!
Cu speranţele roase,
Despăduriţi!
Şi aşa vom fi,
De nu ne vom pune arătătoarele să bată la unison,
Să ticăie ritmic, măcar un tronson,
Din viaţa asta lungă,
Mai ... bi-lungă,
Şi aşa vom fi,
De nu vom muri, de foamea sublimului
De unul de celalalt
Unuia, celuilalt
Şi aşa vom fi
De nu vom jindui,
A ne aclama,
Independenţa!
A ta şi-a mea,
A mea şi-a ta,
Contopindu-ne-o în zor’de zi.
Şi aşa vom rămâne,
Vom rătăci în veci,
Încremeniţi!
Dacă tu, nu mă vei îmboboci
Dacă nu te voi desăvârşi,
Colectând-redându-ţi mierea!
Doar aşa ...
Vom fi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu