Epistola unei dimineţi

 

Dimineaţa asta,

Mi-e atât de cald,

încât tot ce sunt eu,

mi-e teamă că o să mă scurg, să mă topesc

şi atunci în mine

n-ai mai rămâne decât tu:

sâmburele.

Mi-e atât de linişte,

încât aud ceasul tău - inimă,

cum mă măsoară în ore exacte.

Mi-e atâta verde,

încât ştiu că'n sângele nostru crud,

clorofila,

are destule îndestulari  pentru oxigenări di’mpreună.

Mi-e atâta departele,

încât pietrele-mi crapă

şi munţii se prăbuşesc

şi văile se adâncesc.

În grohotişul haotic

înfloresc

nestingherit, flori de colţ.

Mi-e atâta apropele,

de când liniştită ştiu

cât e de simplu

să calc pe unda valurilor până la tine.

.