joi, 28 noiembrie 2013

Dacă aș fi să fiu ...

Dacă aș fi să fiu pictor, cum m-aș picta?


Eu m-aș picta în tușe de nerăbdare
oglindite în multă rouă,


în fire de iarbă
ce se pot ridica după călcătura copitei,


în tot ce este uitat în lume,
 
în aurore, orbitor de strălucitoare
pe care le văd doar îndrăgostiții.

și în fântânile neștiute ale deșertului 
ce ar putea uda semințele iubirii.

joi, 21 noiembrie 2013

plutesc eu

plutesc eu,
atât de departe
că ochii mă șterg de pe cer ...

copite de cai se aud,
din codrii mâhnirii
ce-mi strepezesc nopțile.

degeaba,
colivia mi-e tatuată încă pe suflet,
hulind liberatea

mă gândeam cum să vă strig,
cum să nu-mi  mai cred ochilor
și ( mai ales) să nu-mi mai aud carnea cum cere ...

cine are nerăbdare???
cine poate???
căci încă o mie de ani nu se va schimba nimic ...




fierbere

cât de frumos curg cuvintele în mine
amestecate
și cele alungate,
și cele văduvite,
și cele de rouă sacră ...

și câtă creație amestecă ele
învolburându-mă,
și cât mă găsesc de eretică, 
în mine însămi ...
ca un solz
lucitor,
încastrat în umbra mea
dureros,
din cohortă de umbre ce ne acoperă.

duminică, 17 noiembrie 2013

Iarbă fiarelor

Desculță și oarbă
în peștera ce-mi urlă ecoul
inima mea, e rătăcită în gânduri ferecate
afundată în vremile trecute.

Peste tot este dor

de foc și pară,
nimicitor
ce mă absoarbe. 
Peste tot 
”doare”, înseamnă însetarea din dragoste,
și totul îmi sfârâie,
că nici roua căzută peste mine
nu mă mai recunoaște,
aburindu-mi uscăciunea.

Atentă la propria mea inimă, 
la propria mea înțelepciune
la propria mea pioșenie
ca fiind singurele lucruri care poate fi contrapuse întunericului,
mi-am aruncat undița în viitor
și-am prins speranța
și-am reaprins visele mele
- plecate prea repede -

unul câte unul.

Cât de frumos mi s-a îmblânzit sufletul peste zi,
tot ascunsul meu, a înflorit
fără s-o știu
fără s-o fi dorit,
fără s-o fi simțit.
Totul a îmbobocit
a dat p'afară de flori, 
și de prea mulți boboci,
chiar și fiarele pădurii
s-au domesticit.


.

joi, 14 noiembrie 2013

a se lumina de ziuă


Niciodată nu am făcut rabat 
și-n orizontul meu interior
aleg grâul de neghină și dreg lucrurile. 
Făcutele!

Niciodată nu am renunțat și mă plimb,
pe cele mai înguste cărări din mine 
ca în micile orașe de târg cu drumuri singuratice umbrite de plopi.
Simțitele!

Și niciodată nu am abandonat la ideea să-mi extrag intuiția,
și să fiu eu purtătorul de perle  dezghiocate din sideful scoicii.
Reflectatele!

Niciodată nu-mi voi refuza evadarea din mine însumi
ca cel mai mare dar pe care mi l-a dat viața
și să-mi simt forța și scurtcircuitarea și să sparg orizonturi, 
uluită de nouă oglindire ce mi-o oferă.
Mijitele!


joi, 7 noiembrie 2013

Scenariu horror - de Hallowen

Într-un car cu coviltir, un fachir numit Zamfir.
C-o lungă, neagră,  pelerină de cașmir
alerga ca un zefir spre cimitir,
să găseasc-un suvenir vre'un palid trandafir.


Când colo în cimitir, (cimitirul plin de pir)
Calomfir! Dădea concert de clavir,- mai abitir - 
(nici nu mă mir)
c-avea pe clavir, sublim elixir,într-un clondir
lâng'un vechi și uitat patrafir.


Zamfir nu mai caută ofilitul trandafir,
Caranfil nu mai cânta la clavir,
pentru că un vampir, sculat volintir
îi alergă în delir prin cimitir,
să le ceară bir, pe pir.

TURNESOL

Vrei să fi altceva decât ești?
Să alegi bunul de răul?
Să nu-ți mai aduci aminte când ți-ai împlinit un vis?
Să fii... altfel decât veghea neîncrederii?
Ori... altceva decât o marionetă?

- Atunci vino repede
colorează-mă cu ideile tale,
Și pune mai mult din trandafiriul acela mai aparte
și din veselia ta ...
se poate și câteva din spaimele tale,
dar scoate absolut toate clișeele
și, ...

Vorbele mi se opresc aici,
de acum eu debutez în tăcere adâncă:
 - Eu cu tine,
fără nici o întrerupere,
un turnesol,
picurat pe inimi.


Vezi, totul e ca și cum
o nouă lumină,
i-o evadare 
spre țara pe care trebuie s-o vezi, ca să o crezi.


marți, 5 noiembrie 2013

hrană pentru minte

  •                                                http://1cartepesaptamana.ro/hrana-pentru-minte/
1. Ce ai face dacă nu ţi-ar fi frică de nimic?
2. Pentru ce ar trebui să îţi faci mai mult timp zilnic?
3. Ce anume din ce faci, nu te plictiseşte niciodată?
4. Ce te face să te simţi în completă siguranţă?
5. Ce faci de obicei când eşti trist?
6. Care este acel element care te face unic?
7. Ce te entuziasmează?
8. Când ai făcut ultima oară un lucru pentru prima oară?
9. Care sunt oamenii care chiar contează pentru tine cu adevărat?
10. Ce-ţi spune vocea din capul tău să faci acum?
11. Care ar fi cea mai importantă regulă pe care ar trebui să o urmezi în viaţă?
12. De cine/ce nu ar trebui să îţi pese?
13. La ce te consideri a fi talentat?
14. Câte cărţi bune ai citit până acum? Care ar fi acelea?
15. Care este formula secretă pentru a obţine fericirea?
16. Care este melodia ta favorită şi de ce îţi place aşa de tare?
17. Care este cel mai important lucru pe care vrei să reuşeşti înainte să mori?
18. Care sunt cele mai importante 10 lucruri care te fac să zâmbeşti?
19. Ce te fascinează?
20. Care este cel mai frumos cadou pe care ţi l-ar putea face cineva?
21. Care este minciuna pe care ţi-o spui cel mai des?
22. Ce aş afla despre tine dacă aş vorbi cu prietenii tăi?
23. Cu ce ai vrea să îi surprinzi pe toţi din jurul tău?
24. Cum anume ţi-ai reveni dacă ţi-ar lua foc casa?
intrebari
25. Care este cel mai important obiectiv în acest an? De ce este atât de important?
26. Cum ai defini viaţa ta ideală?
27. Care sunt obstacolele pe care trebuie să le depăşeşti ca să îţi îndeplineşti obiectivul (obiectivele)? Cum le vei depăşi?
28. Ce ai vrea să scrie pe piatra ta funerară?
29. Care este amintirea care te face să zâmbeşti cel mai tare? De ce?
30. Ce ai făcut ultima oară când ai adormit epuizat, dar fericit?
31. Dacă ai avea 100 de euro, ce fel de afacere ai porni?
32. Dacă ai fi singurul om rămas pe pământ cum ţi-ai ocupa timpul astfel încât să nu te plictiseşti?
33. Care este ultimul lucru pe care l-ai citit (carte, citat, articol, versuri etc) care chiar simţi că te-a ajutat în vreun fel?
34.  De cine îţi este dor acum? De ce?
35. Ce ţi-ar plăcea să faci începând de acum, pentru tot restul vieţii tale?
36. Cât de mult contează banii pentru tine? De ce?
37. Care este cel mai frumos lucru pe care l-ai văzut vreodată?
38. Ce consideri a fi de neînlocuit în viaţa ta?
39. Care este gluma ta preferată?
40. Ce simţi că îţi lipseşte?
41. Ce anume îţi menţine speranţa vie?
42. Ce carte i-ai recomanda celui mai bun prieten al tău?
43. Care este acel lucru care te frustrează cel mai tare? De ce?
44. Ce te-a impresionat la ultimul film bun pe care l-ai văzut?
45. Cât de bine consideri că te cunoşti?
46. Care este cea mai importantă valoare a ta?
47. Ce melodie asculţi acum?
48. Care a fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii tale?
49. Ce faci când îţi începi ziua prost?
50. Ce fel de oameni nu ai vrea să ai în viaţa ta?
51. Lumea are nevoie acum de [înlocuieşte cu sugestia ta]?
Ce altfel de întrebări ţi-ai mai putea pune?

vineri, 1 noiembrie 2013

călătorie în ape adânci - I -

Dacă vreți să știți, azi, mi-am pus o întrebare foarte bună. Mie însămi.

- Ce știu despre mine și mă prefac că nu știu?

- Curajoasă! veți zice.

 Eu vă spun că e doar o chestiune de răbdare de care nu trebuie să-mi fie frică, pentru că trebuie să-l reconstruiesc în mine pe ”a fi” în loc de ”a avea”. Învăț despre mine. E o călătorie în apele adânci. Sper că nu tulburi. Nu intenționez să cârpesc  ceva petice ci să pot reconstrui. Numai astfel simțurile-mi pot atinge cerurile. Îmi pun întrebarea asta și mă bucur de forme descoperite și de miracolul desăvârșirii. Cunoașterea e ceva viu, așa că vreau să nu mă osific în gânduri fabricate de alții sau în rețetele sociale la modă.