faceți asta zilnic

Ai văzut doar cum funcționează viața asta:
la început o să vă indic un altul 
să îl urâți
și apoi natural eu, 
doar eu
fără nici un merit,
voi fi cel confirmat de iubirea voastră...

Și voi,
nu vă mai potoliți
faceți asta zilnic!
Am ajuns din nou să mă întreb 
de câte ori pe zi, 
îmi zic:
- „V-am spus eu!!!”

Ikenobo (II)

Poemul subtil al petalelor
Îți vorbește  de pietre zgrumțuroase gri 
ca sentimentele ce pot îndura frigul,
atât de înghețate 
că-ți pot răni privirea.

Sau din contră 
de corola de zmeură a altor petale 
ce te pot îmbracă subtil 
cu o frumusețe moale

Ca și când ai putea înțelege 
cât de inegali suntem.

Ikenobo (I)

Flori fără grai,
flori pentru un altar al lui Dumnezeu,
ele, spun cum emancipa-vor viețile oamenilor:
esențe groase de lemn,
împletitură din porțelanul petalelor
mici straturi de haos
aranjate  iar și iar;
rătăcite când și când,
într-o pură stare de frumusețe
pentru ca oamenii să se reașeze pe vertical.
 
Flori fără grai,
flori pentru un altar al lui Dumnezeu.




.

Așa-s de sărac

Destinul meu dansează 
sfidându-mă,
nebun
parcă-aș fi străbătut kilometrii de zile și nopți
din starea de inconsistență
fără să amortizez nici un cuvânt  bun.
Nici nu mai știu dacă sărăcesc
tot caut să developez
un zâmbet din mine însumi
Și nu-mi vine...
Așa-s de sărac.



.

Arta posibilului

”Sursa nemulțumirii noastre sunt probleme mici. Oamenii nu se împiedică de munți ci de pietre (proverb chinez)

Astăzi am exersat arta posibilului,
mi-am  despachetat cele 1001-una de emoții
pe cele barbare le-am băgat în ringul de box,
pe cele diafane le-am eliberat,
să mă gâdile pe suflet
celor pasionale le-am dat voie să răpăie 
peste mine 
cadențat.
Și uite-așa, 
le-am dat câte-o treabă de făcut la toate
parcă eram într-o sală de bal 
și unde,
valsam eu cu ele,
dansul de afirmare a acelei credințe 
care mă auto-obligă la devenire continuă.



.

Lumea lui ”prea bun” și ”doar pentru mine”

Prea am considerat tot timpul din lume furtunos 
Și că asta nu mi se cuvine
Prea mi-am dorit tot ce e spectacular
pentru că m-ar aduce în frunte.

Lumea lui prea bun mă zgândăre,
mă zgârie
prea ne gândim la un univers format numai din noi și-ai noștri,
și cum să ni-l extindem.

Prea repede mănânc pe pâine 
gustul de competiție și întreceri
prea mult tupeu de țățică de mahala 
prea  definim bunul gust în petreceri 
exagerat de zgomotoase
pline de râs,
râs fals,
cu clinchete de clișee 
ce ne transformă 
în coruptibili
iar prețul e i-o așa zisa 
viață fericită
făcută din comenzi,
dedicată colajelor, 
citatelor ieftine
previzibile,

și selfie-urilor.

Prea ne adresăm altora
prea dorim să dresăm.

Nu este un sacrificiu 
dacă ești pe cale
să începi să visezi!
Singur deocamdată.
Zău!

Și cine știe poate la noapte ar trebui să te rogi
privind cerul
și numărând stelele
ca să înțelegi de ce nu trebuie să te diluezi
și să n-o spui nimănui,
simțind acel vânt care ești tu
și gustul dragostei fără de măsură.


. 

e timpul pentru imposibil

Îmi asum riscul de a crede voi 
că spun povești de noapte bună.

Mă lupt cu ”le e teamă”,

și mă apăr de avansurile 

zeloșilor ultimului liman,

de chiotele anonime,

de chichițele puse bariere
de minciunile 
și minunile apărute de ne-unde
și de ecourile clevetitorilor ce ne sufocă.
Și mai ales, 
de faptele fără de roadă ale întunericului.
Și mai presus, de împietriții 
și-mpielițații
care vor să nu reușesc 
și să mă-ntoarcă din drum.

Îmi asum riscul ăsta
pentru că nu vreau 
să-mi pierd candoarea,
esențialul acela pe care nu-l găsești cu ochii
ci cu inima. E voia mea interioară
și-mi răscumpăr vremea pierdută!


Îmi asum riscul de a crede în voi 
și că spun uneori povești

pentru o noapte mai bună:

E timpul pentru imposibilul de a simți 
sațietatea de a fi iarăși om.

.

Pasiune

În mine-i o lumea grea de imposibil!

Uneori râvnesc la dragostea adâncă, 
așa de incandescentă
că până și oceanul de întuneric din adâncu-mi
să devină gelos.

Și c-o așa poftă lacomă scotocesc
anume sentimente-s ascunse 
de după balaurii spaimelor mele
iar eu înfometata
nu-mi mai amintesc dacă nu cumva
mi le-a-mpietrit de demultul.


Nu, nu sunt blocată din nou doar,
doar că mi-e frică
și panica asta mă alarmează,
n-aș vrea să pierd o parte din mine 
care e plină de tine.

În mine-i o lumea grea, de imposibil!

. 

Uneori mâinele-i tare târziu

Azi aș vrea să lucrez 
lung, îndelung
la aceea dragoste care nu se piere
și nu spasmodic, la viața ca un pariu.

Și să mă conving 
că făcând asta
nu vorbesc prin oglinda  orgoliului meu.

Azi, știu că  și înserarea face parte din eternitate
și că pentru mine
mâinele-i tare târziu 
chiar o posibilă rătăcire
sau o probabilă neliniște.

Există posibiltatea să supraviețuiesc
dacă-nvăț felul cum să văd 
în fiece zi
o zi senină.

Prevenire

Fără nici o rațiune, 
fără vre-un avertisment 
ni se sting lumi,
dispar.
În curând
n-o să mai fie spațiu 
pentru o astfel de umanitate
ori pentru alte simțăminte abuzate de prea multă folosire superficială 

Oare azi ai avut timp pentru a iubi?
Sau, hai zi adevărul, 
nici nu te-ai gândit la așa ceva?

Explorări

 "Every blade of grass has its Angel that bends over it and whispers, Grow, Grow." (The Talmud)

Explorez cam de multișor 
acel loc al meu interior 
unde nimic nu e imposibil!

Așa că plec în lume să-mi încerc norocul,
să dispar 
rătăcind, în această lume dificilă.

Uf! Această lume-i imposibilă,
miroase a muguri striviți,
dar înaintez
cu aceea durere de a recunoaște că pot fi și învinsă
și cu aceea bucurie că 
de fapt fiecare fir de iarbă 
poate avea un înger 
ce-l ajută să crească.


.

Construcții X (Ce-i o lume perfectă?)

Ce vrem noi de la noi? 
O lume perfectă cumva?

Ș-atunci adunăm zilnic șabloane 
ce mi se servesc delicat, pe pâine?
ori strângem acolade de adevăr-înjumătățit 
toate vârâte pe gât?
Nici n-ai habar câte cicăleli mă-ncarcă
ori câte bătături ale sufletului am putea suporta noi împreună!
Ori cât exces de zel ne presează creierul 
dintr-odată devenit foarte plastic?


De ce crezi că pregătindu-ne cea mai septică atmosferă dintre noi doi 
Adică un fel de lume a inacțiunii,
vom fi salvați? 

Stau la pândă, nenumărații
doar ca să-mi adune micile scame ale greșelilor 
din ceea ce eu știu  
că aș fi împrăștiat!
Nu-nțeleg?
Nu-mi vrei nici sudoarea
nici sentimentalisme siropoase
nu-mi accepți superficialul?

Constrânse la sterilitate
simțăminte mele devin abuzate 
și eu devin confuză.

Ce vrem noi de la noi? 
O lume perfectă?
Îndoiala asta pusă metodic în brațele-mi, 
mă usucă!

Ș-apoi?
... Chiar o să plivim fiecare încolțire? 
Chiar stăm la pândă 
fără să așteptăm să (ne) vedem creșterile?

...

Construcții 9 (gânduri fără determinare)

azi 
n-o să mă măsor în intenții bune
câte or fi fost ele de multe, 
de prea multe

intenții?
hm, eu nu le știu rostul 
și nici finalul

nici satisfacție nu am de la ele;
sunt uneori adevăruri  
pe care dacă nu le-aș fi spus
la momentul acela
unul special,
ar fi rămas uitate-n mine.



.

Construcții 8 (micile gesturi zilnice)

astăzi 
o să mă măsor 
flămând
în porții mari, 
poate duble poate triple
de cum îmi afirm identitatea 
și unitatea,
acel ceva care seamănă 
credibil 
cu ”acasă”,
o durere nebănuit-n fericire,
aceea durere și aceea fericire
care în obligă 
în mod sincron
la devenire

și la fascinația
care mă face 
să mă întorc 
prin drumuri 
neapărat interioare  
spre a fi  împreună mereu.


.