Probleme la zi III ( Diferențierea)

 Se simte bine toamna cu acel al ei umed dulce amar. Și de la un timp bag în seamă toate culorile pe care le am înăuntru fără să le sortez și cum ele tind să prindă tușe de roșu ruginiu. Mă feresc ca pe margini să nu se adauge și infinite iradieri de putregai din cel antipatic. 

 Să nu-mi ziceți că sufăr de boala gânditului ori că e iar de la lună.  Ce luna e nebună chiar dacă o fi ea superlună? Mai mult ca sigur e de la a mea căpățână. Și știți de ce?


 Pentru că azi, mă bântuie o senzație nedeslușită de renovare sau ce știu eu poate de re-înoire de parcă n-ar fi toamnă ci m-ar aștepta ceva mult mai clocotitor. Zău, azi am anume ceva! Acel indescriptibil potențialul secret ce-mi povestește de noutate și-mi aduce tot timpul zâmbetul pe buze. Sunt doar micile improvizații înainte de a mă arunca în vre-un plan anume. Nu ține de ce gândesc ci mai degrabă de ce glorioase  vorbe, voi scutura azi peste alții. Ceva să mă desțelenească ceva să-i scoată pe alții din rutină. 

Selecția și alcătuirea trebuie să fie remarcabile și nu neapărat originale, altfel vor fi numai niște gânduri stoarse cu teascul, fără simțăminte!!!
 

 Sunt dator cu asta pentru că atunci când se întâmplă ceva în universul ăsta, energia și ea începe să funcționeze altfel. 

- Și explicația cea mai simplă este? 
- Se naște în mine nevoia  a mă diferenția.

.

Eu surâd întotdeauna

sunt un laborator de gânduri
de emoții noi
pentru asta eu surâd întotdeauna
când îmi ascund suferințele neașteptate
eu surâd întotdeauna
și pentru  micile chestii 
cum ar fi neliniștile mele ascunse
eu surâd întotdeauna
pentru a-mi scufunda scepticismul
și nesiguranța

și-mi surâde tiranic sarcasmul pe față
eu surâs întotdeauna 
din zilele cele mai negre
și din momentele cele mai de jos
atunci surâd întotdeauna
și de acolo de unde cineva se poate înălța
surâd mai mult
și când servesc o pasă bună în ping pong-ul ăsta zilnic
în care toată lumea crede că mă poate obliga să cooperez, după regulile lor, doar
eu zâmbesc întotdeauna
când mă-mbrobodesc cei din jur
că aș avea 
o așa și pe dincolo
viață tare gogonată
făcută din cele care nu-s de nasul meu
eu surâd și-n somn
și când survolez uneori
mințile 
mă asigur 
cu un râs ușor
că nu vorbesc din oglinda orgoliului meu


până la urmă povestea e simplă
surâd și  când o fac
și-o fac des,
eu zâmbesc cu un etaj mai jos
eu zâmbesc cu inima

așa mă exprim eu
și exista posibilitatea să supraviețuiesc,
cred.


.

Pentru o zi senină (Construcții VII)

din clipa când am început să te-înțeleg
drumurile noastre au devenit prea scurte,
n-am cum să mai aflu
dacă-mi  ești comestibil
și mă conving 
că da, 
desigur,
nu știu ce să fac
ca să te extrag mai repede
în esențe

și mă trezesc zău,
cum mă furnică pe sub piele
chestia asta care chiar îmi place,
pe bune îmi place!
și se numește lume

din clipa când am început să te-înțeleg
drumurile noastre au devenit prea scurte
da! da! da!
e un spectacol viu
ia spune?
alegem fiecare 
ce ne marchează mai profund
sau ne hrănim 
cu delicioasele senzații di-mpreună?

nu! acuma zău,
să știi că are farmec
și știu și de când
de azi și de demult
și din mâine-le pe care l-am rătăcit undeva
în spatele unei cortine trase
lumea asta  e atât de frumoasă
încât n-ar trebui rescrisă numai de mine,
doar uneori,
arareori poate
n-ai vrea să dai o mână de ajutor
când mai trebuie scoasă din ceață?


fiecare are un drum,
și drumurile noastre au devenit prea scurte,
chiar din clipa când am început să te-înțeleg
fiecare are un drum,
un parcurs
pentru o zi senină.



.



.

Emoții-ngemănate

...” fii ... o rouă pentru pământul secat al inimii omului...”

Îmi ești atingere pe suflet,
ploaie fertilă, ce răpăie cadențat, 
toamna.

Ești mie,
tot ce se pierde și regăsirea la un loc;

simplă demonstrație,
de câtă frumusețe este lumea asta în stare.

Și doar când îmi încarnez 
bună parte a emoțiilor născute alături de tine
mă mai pot recupera,
pentru a fi aptă,
și vie, 
altor noi bătălii.

Nu pot să nu-ți mai aud sunetele întunecate

Sunt cea ce strigă, strigăt mut
flămândă de tine:

- Așa cum ador să vorbesc cu vântul
Și n-ai cum să verifici asta nicicând
la fel  știu 
că undeva în fundul întunericului din tine 
există ceva în care să mai crezi!

- Așa cum mă pui să ader adevărului tău personal,
cel obținut,
sunt sigură,
în urma unui extaz de suflet singuratic
nu mă obliga pentru așa ceva
să mă-nclin 
recunoscătoare!

- Și în sfârșit de ce, așa cum te știu 
chiar vrei să te iubesc ca pe un câmp deschis?
Păi tu chiar ești o  pădure născătoare de mistere!


.

Idolatrie fără obiect

Ce idee, la oamenii ăștia împrejur
Mă confundă cu îngerii!
Ce fel de tipar e ăsta, zău?

Și până la urmă ce ajunge în propriile voastre urechi când vorbesc și ce iese?

La o adică de ce să mă iluzionez?
mi, ți, ni,  vi,
se bagă zilnic măști sub ochi
dansează sub ochii noștri
un anume festival al grotescului,
și mă, vă, ne,  
pun să fiu tratament veșnicilor dezamăgiți
atârnați de judecățile altora
în chingi de oftaturi
și ponegreli.


Înainte să vă idealizez pe voi
eu, vouă vă, ...
înainte să arunc tot scepticismul de care sunt în stare
și să-mi târșâi îngrijorările
află că nu-s colet cu judecățile străinilor
și nici dantela-n care prietenii să tricoteze
dureroase amintiri
de la înfumurați, pompoși și egoiști.

Te rog nu mă bloca în mintea unui adult
nu mă face să fiu ce nu sunt. 

.

Probleme la zi - II - Insondabilul

Fraze mediocre,
trăiri anapoda
zânele mele cu baghetele gata-ncărcate
plecat-au departe...


tu nu ai dimensiunea a tot ceea ce trăiesc eu 
când mă lupt de unul singur;
clocotiri, lălăială, cântări, cântăreli și alte chestiuni omenești
și din toate, 
înțeleg mai multe lucruri decât îmi plac ...


adică zi-mi, de ce să mă iluzionez?
să fiu tratat ca veșnicii dezamăgiți
atârnat mai apoi de  judecățile altora
picurând, în lungul drumului 
de-ale lor, 
... nu de-ale mele....


fără asemănare 
mi se pare acum
mare drum 
până la marele Anonim 
din care cred necurmat că sunt făcută
și mă oglindesc în vise aievea,
n-derulări abundente de kitch, acadele și pasteluri...
cu-o viața ce curge lin, luminos
cu-ncetinitorul,
ca-n scenele siropoase ale filmelor romantice.

înțeleg că o să plătesc pentru orice-mi împuternicește viața
mult timp;

cât timp o să țină călătoria asta interioara?
unde vreau cât mai mult,
cât mai departe,
și să continui mereu...

Există o cale spre libertate
o spărtură în monologul meu interior
ce-ar vibra
altfel ar vibra,
ar percepe
ar personifica
și n-ar mai construi în inimă,
orașe cu clădiri fără uși
și fără ferestre,
mai ales...




.

Probleme la zi - I - (Trezire)

Azi clopoțelul sună
Și-odată cu el
îmi bagă ăștia în cap
mereul
că sunt un perdant,
dacă sunt cine sunt
și dacă de mine n-a auzit încă 
trompeta vie cu inima sloi
și glas insidios
ce te-nprăștie la primul sunet
în patru vânturi
până te face zdrențe.

Adică ce mentalitate!
pentru mine mereu prea săracă,
prea comună,
și prea fără de putere
confundabilă.
Pentru mine,
cea ca mii de alți alții, neinteresanți 
ori neinteresată 
de prea mulți mulții,
obosită de griuri și uniforme...
masca devine singurul lucru bun.


Hmm, sunt un perdant ca și voi!
Și ce dacă?
clopoțelul sună
și eu nu plătesc prețul
ca să ce?
Ca să-nghit resemnarea ca pe niște pastile amare?
 - Jocul ăsta cu să dai și să primești pentru a-ți prelungi suferința trebuie să se termine...

Azi clopoțelul sună!!!
Știai tu ceva, nu?
Cui oare?

.

Diminețile mele

Vise împâclite-n dimineți de vată 
sărată de lacrimi;
dimineți ermetice 
reduse la absurd

scursori coclite,
refugii,
insule insulte 
ce-mi înverzesc posomorala;

dimineți petrecute ucigând gânduri
dimineți, martori  cinici, 
rău mirositoare,
dimineți în care-mi adun sufletul putred
și dimineți în care-mi arunc viața 
ca pe o pungă de gunoi.

Ce-aș putea da azi, ce n-am dat și ieri? Și altădată?

Dimineți pline de vise,
zglobii 
pline de foc
focurile jocuri,
dimineți ce ridică cortina
emoții, ce timid îmi aprind o lumină,
vaste și logice,
și exaltate,
dimineți - una dintr-o mie,  
dezmorțesc banalul
îmi extrag toate darurile
și mă fac să nu mai alerg înapoi.

Nicicând.


.