cantec pentru schimbare

I have been a seeker and I still am but I stopped asking the books and the stars. I started listening to the teaching of my Soul.
Rumi

http://www.youtube.com/watch?v=wTyqU0AaUkY&feature=related


Nu te despuia de scânteierea lumii întregi. Poate nu e atât de simplu dar ai încredere, dezvăluie și revarsă!  

Și ... lasă-te iubit. Te rog fierbinte, fă asta. Învață asta. Pentru tine. Redeșteaptă speranța. Chiar dacă închipuirile îți stau prin preajmă. Știu cum vin năvală. Doar că acum e ceasul libertății când ar trebui să le împiedici să te mai  sâcâie.  

Eu știu, că pământul este înnobilat de urma pașilor tăi căci altfel, Dumnezeu, nu te-ar fi încercat în felul ăsta. Și mai știu că și întâmplările noastre, ale tale și ale mele... vorbesc de cele din ultima vreme - poate ultimii 50 de ani -  ne sunt mai presus decât propriile  limitări lumești, provocându-ne. Uite, câte șanse de îndreptare ori de schimbare.... or de auto-iertare.



... Iar când mintea mea, pomenește de tine, sufletul meu este inspirat să găsescă un al 5-lea anotimp al vieții...

Între durere şi plăcere...

César VALLEJO |

Intre durere şi plăcere se strecoară trei creaturi:

prima priveşte un zid,

a doua poartă un suflet trist

şi a treia vine în vîrful picioarelor,

dar între tine şi mine

există doar a doua creatură.

Sprijinindu-se de fruntea mea, zorii

admit că, hotărît,

spaţiul conţine multă precizie;

dar dacă fericirea care, în fond, are şi ea o mărime oarecare,

mi se naşte, vai, în gură,

cine va mai întreba de cuvîntul meu?

Cunoaşterii instantanee a fericirii

îi corespunde

această întîlnire investită cu fir negru,

dar despărţirilor tale temporare

nu le corespunde decît neclintitul,

creatura ta, sufletul, cuvîntul meu.

traducere de Constantin Abăluţă

din volumul bilingv Poeme umane. Poeme în proză, Editura Paralela 45, 2011.

Burdușeala cu dragoste

Particulele mele de eternitate,
îndesate bine cu dragoste,
nu cunosc condiționalul.

...Și mai cred că sunt definitiv analfabete.
Se întâmplă să nu citească realitățile.
Și..., 
de fapt situația s-a înrăutățit 
ele evadând dintre definiți.

Pur și simplu nu mai suportă gramatica vieții.

Mai apoi, încerc să-mi consum sentimentele.
E ca o autoaprindere, 
și în loc să simt o normală epuizare de stoc
intru în aceea stare neverosimilă
și irațională
în care
tu,
mi-ești epicentrul. 


Și cu cât o fac mai intens
cu atât nu-mi dovedesc să mă fi apropiat
de  termenul de expirare.

...fără alte precizari,
mi-e dor de tine om drag
dar mă simt ca și cum aș înota contra curentului.

 ****



Ps: Teribila cadura monser, atuncea cand   imi treci prin cotloanele inimii!!!

http://www.youtube.com/watch?v=COnjs-6-_0Y&feature=player_embedded#!

ceai englezesc la lacul Erie

În golf,
învinse de pescadoare,
sloiuri proaspete
își arată colții.

Tulburătoare și agresivă,
metalica zbuciumare de ape
se lasă naiv mângâiată
de pescăruși solitari.

Aburii cănii cu ceai ...
esență gâdilătoare.
Brioșe calde cu unt ...., (mmmmmhhh!!!)
mireasmă, de cămin citadelă.

Îmi scald zâmbetul
în irișii tăi,
focare calzi, de blândețe...
Pojghite de bucurie, ma dezmiarda ...

Aroma tare, de ceai englezesc,
tulburat de picurul laptelui ...
Amintiri, mușcate de gerul tristeții
se imprimă ca un filigran, pe inima mea.

sub semnul curcubeului

You can't make somebody love you. You can only stalk  them and hope for the best.

Simt că trăiesc fără să mi se întâmple ceva. Tavanul e nud. Pereții mă strâng. Iarna asta zemoasă și prea înaltă a devenit gri. Reumatică. M-am întors dintr-o lume prea mare unde rasuflarea-mi spargea bariera celor patru vânturi. Iar zâmbetul, ei da, mi-era întors pe stradă de necunoscuți.


E o muțenie a sentimentelor dintre noi. Fără legături. Doar cuvinte, ca și cum inima mea ar fi de hârtie și tu, ai citi o carte. Cuvintele nu pot reda întru totul și perpetuu tandrețea și nici culoarea nuferilor din mintea mea. Cum m-aș putea exprima în pur și frumos? Cât de caldă și alinatoare ți s-ar parea briza albastră a inimii mele? Ce sunete ar putea reda zâmbetul meu care își dorește să-ți fie ca mângâierea unui copil? Ție. Special ție. Suntem mai umani, având inima deschisă perpetuu.

Ești neîncrezător și retractil. Frust, totuși te ascunzi sub muțenii, clocotind. Miroși a insomni și a neluptă. Mă respingi fără să încerci măcar să mă cunoști. Sirene ce cântă, neputința neșansei.

Nu vreau să cuceresc fortificații ci vreau porți larg deschise...

Mâinile mele așteaptă, întinse. Reciprocă susținere. Știi că am mai făcut asta și altădată. Poate în realitatate ori în visele noastre frumoase și neuitate.

Aștept să-ți schimbi hotărârea.

Suntem solar, pe drumul curcubeului. Și asta n-am decis-o noi.

Peridotit verde

"Undeva în apele de coastă dintre Baja (California), Hawaii şi Costa Rica, o echipă de oameni de ştiinţă forează deja la 1,5 km sub fundul mării, intenţionînd să facă acest lucru pe încă 3,8 km, scopul fiind acela de a ajunge la mantaua Pămîntului pentru a extrage primul eşantion de peridotit verde, roca despre care se crede că deţine cheia misterelor originilor planetei. Vă ţin la curent". ( Dilema Veche )

 - Așa deci, peridotit verde!!! Zilele astea, nu mă căutați în zadar, sunt plecată să-l caut...

Știu precis, unde să te găsesc.
Ești în noaptea celuilalt mal,
Pe marginea înfrigurată, a unui lac de oțel.

Franjuri de ghiață
pe mal.
Franjuri de ghiață
grele, pe genele mele
Căci ochii sufletului meu, mijesc descoperiți:
Măcar ei, să te atingă!


Franjuri de ghiață
Pe o inimă rană, ce se-ascunde-n mistere.


***


Zile nenumite, 
Doar răsărit și apus,
Borne
Si-ntre ele, albul ochilor mei nedormiți.

Trecut,
Cu lumina dureros de clară, de dor repudiat.

Pentru ce perseverăm în arta greșlii?

Supurațiile noastre, ne deschid frici,
Paralizii, disimulare,  negare și obsesii...
Ș-atunci,
Nu ducem lucrurile pâna la capăt
Nu luptăm îndeajuns.
Nu ne cățărăm destul de sus, în sufletul nostru.
Nici măcar nu ne săltăm deasupra,
Un pic mai sus
De veninul poverilor din noi.

Și fără să vrem, povestea noastră rămâne nedepănată.

Ne picură rutina cea fadă,
Ce oxidează în perfecțiune banală,  spaimele zilnice,
Și nici nu vrem să ne scuturam de scama micilor vicii...
Bolboroseală continuă,  la pricini bolnave
Iar noi înțepenim în balconul înșelătoarelor învinuiri.

Și-n rest i-o viață, cu buzunarele goale, flămândă de căldura celuilalt.

Alminteri, ce s-ar fi putut întâmpla? De ce mi-e frica? Poate doar de faptul că am fi putut fi fericiți!
Poate chiar, am  fi fericiți.

***

Tăios, vântul-mi spulberă zborul,
Neiertator.
Dar știu că nu mă voi rătăci
pentru că ai tot timpul binoclul la tine.

***

Sunt ocupată să-mi tiparesc în memorie
Iriși, ce mă fixează intens.
Și sunt atât de emoțională
Când găsesc cărări de acces spre interior
De te vezi clar oglindit.

***