”Țineți-vă bine gânduri bune! / Spăl podele creierului cu torent înlăcrimat de Cuvânt.”
sâmbătă, 20 aprilie 2024
Indrușaim
vineri, 12 aprilie 2024
Diotima din Mantinea și conceptul de a te naște în frumusețe
Diotima este cunoscută ca femeia înțeleaptă, contemporana cu Socrate, la care acesta apelează pentru ca în Dialogurile sale să descopere ce este iubirea. Este interesant că dintre toate acele convorbiri, acesta se deosebește radical de celelalte. Asta pentru că Socrate este cel care așteaptă să învețe, cu alte cuvinte în acest dialog Socrate își asumă rolul de neștiutor iar Diotima rolul pe care de fapt îl are în general Socrate. Ea este acea care îi destăinuie lui Socrate ce este cu adevărat iubirea, Platon face referire la aceasta convorbire atunci când clasifica frumosul în patru nivele ierarhice:
Frumusețea fizică, frumusețea morală, frumusețea cunoștințelor iar în vârf, frumosul absolut, acela care face ca lucrurile să fie frumoase, acela care atunci când un lucru frumos încetează să mai ființeze, el, rămâne neștirbit. Platon ne vorbește aici despre o entitate care se afla în toate lucrurile frumoase și fără de care nu ar fi posibil ca ceva să fie frumos.
Încă se dezbate dacă Diodema a existat sau nu și dacă a fost o persoană istorică sau pur și simplu un exemplu folosit pentru Dialoguri. Există puține motive pentru a ne îndoi că totuși nu a existat. Știm despre ea din Dialoguri și există și unele dovezi arheologice ale existenței ei. Totuși este singurul personaj din opera lui Platon a cărui istoricitate a fost contestată și numai din secolul al XV-lea, un secol ultra misogin dealtfel. Savanții din Evul Mediu timpuriu și vechii care ar fi cunoscut istoricitatea Diotimei nu au pus sub semnul întrebării existența ei, în referințele lor, la ea. De asemenea, este de remarcat faptul că laudele aduse Diotimei, în ciuda opiniilor ei diferite de cele ale lui Platon (prezentate prin personajul lui Socrate), sunt neobișnuite în opera lui Platon dar în același timp sugerează un mare respect.
Socrate o creditează pe Diotima, (preoteasă și filosoafă) din Mantinea, pentru că i-a inspirat teoria. Se spune că ar fi susținut că scopul iubirii este nemurirea adică „a te naște în frumusețe”, fie prin crearea copiilor, fie prin lucruri frumoase. Aceasta stabilește fundalul pe care Socrate îl prezintă în cazul lui Platon acela că iubirea este o căutare a frumosului, dar o frumusețe mai abstractă decât creațiile Diotimei. Din aceasta, în cultura occidentală a derivat conceptul de „dragoste platonică”, un sentiment care nu se bazează pe plăcerea trupească.
miercuri, 10 aprilie 2024
Phryne
Mnesarete (în greacă Μνησαρέτη, „memoria virtuții” născută în 371 î.Hr. a fost o hetairă din Atena (curtezană) mai cunoscută sub porecla Phryne („broasca” datorită tenului său gălbui). Există o biografie ( azi pierdută) a acestei curtezane și numeroase picturi sau sculpturi care o reprezintă, atât în antichitate cât și în timpul Renașterii.
Este cunoscută pentru procesul ei pentru „impietate”. A fost acuzată de un fost client al ei și apărată de un alt fost client. Discursul acestui proces a fost de multe ori folosit în antichitate de cei care învățau sau practicau dreptul nu pentru că a fost convingător ci pentru procedeul folosit de apărător de a o pune pe pârâtă să-și expună sânii în fața juriului. Phryne risca pedeapsa cu moartea pentru acuzațiile aduse. Un
tratat anonim de retorică, care rezumă cazul împotriva lui Phryne,
enumeră trei acuzații aduse împotriva ei. Pe lângă faptele imorale de care era acuzată se spune că a adus ”un nou zeu” în cetate.. Ea a fost achitată, spune legenda. Iar acuzatorul se pare că a fost supus unei amenzi atât de mari încât neputând să o plătească nu a mai căpătat dreptul să vorbească în Agora.
În realitate ea a fost model pentru sculptori pentru 2 din modelele Afroditei care s-au păstrat: Apeles și Praxiteles. Se știe că Afrodita din Knidos s-a bazat pe Phryne ca model. Aceasta a fost una din primele statui nud tridimensional monumental din antichitate.
Phryne era și foarte bogată. Se spune că spre sfârșitul vieții ei era atât de bogată încât s-a oferit să susțină reconstrucția picturilor murale ale Tebei, distruse de Alexandru Machedon în 366 îHr. Ceea ce cerea ea în schimbul banilor, era să apară o inscripție: ”Ceea ce a distrus Alexandru, hetaira Phryne a reconstruit.” Dar ideea ca să apară pe zidurile tebane cuvântul hetairă și totul să fie plătit de o femeie, i-a tulburat atât de mult pe conducătorii patriarhi ai orașului încât aceștia au preferat ca zidurile să rămână în ruină. Totuși istorici moderni consideră că oricât de bogată ar fi fost curtezana nu putea susține reconstrucția întregii lucrări și că de fapt oferta propusă de hetairă s-a făcut în bătaie de joc, pentru umilirea unui vechi duşman al locurilor sale natale. Evenimentul s-a petrecut în anul 316 îHR. şi constituie ultima menţiune biografică.
https://istoriiregasite.wordpress.com/2012/07/11/phryne-hetaira-importalizata-in-marmura-de-praxiteles/
luni, 8 aprilie 2024
”Doamna caracatiță”
sâmbătă, 6 aprilie 2024
Hiperculturemia
miercuri, 3 aprilie 2024
Despre smântână, murături și zei ....
luni, 1 aprilie 2024
Casket Girls
Cine sunt ”Casket Girls”? (Femeile cu valiza asemănătoare cu o casetă (uneori tradus coșciug).
Foto 1: Sosirea fetelor cu sicrie ilustrație de Maurice Thompson
The Historic New Orleans Collection, acc. nr 1974.25.10.40
Sunt femeile ce au călătorit în coloniile franceze din America și au ajuns în Lumea Nouă cu un cufăr foarte mic ce conținea bagajul. Cuvântul ”casetă” s-a transformat în alt cuvânt ”sicriu” probabil și datorită procentului înfricoșător de morți de pe drum. Oricum legenda așa a fost înregistrată și povestea de azi este despre ”Casket Girls” sau ”fille à la cassette”. Acestea au fost unele dintre primele femei care au format comunitatea din New Orleans într-o foarte mare proporție. Iată povestea lor.
Fondatorii New Orleansului au fost exploratori și comercianți care și-au stabilit tabere de-a lungul părții inferioare a râului Mississippi. Francezii și-au stabilit trei avanposturi de-a lungul coastei Golfului: Mobile, Biloxi și New Orleans. Deoarece primii exploratori erau în mare parte bărbați, preoții catolici din regiune erau îngrijorați de faptul că, fără soții, viitorul creștinării pe noul teritoriu francez era în pericol. Au apelat la episcopii și primarii orașelor portuare franceze, care au acceptat cu bucurie să-și golească închisorile și bordelurile și să trimită femeile „indezirabile” în colonii.
Pasul doi, după ce au descoperit că femeile „păcătoase” nu erau partenere bune pentru bărbații din colonii a fost să apeleze la orfelinate și mânăstiri. Așa că au cerut ajutor regelui Ludovic al IV-lea, iar el, la rândul său, l-a însărcinat pe episcopul de Québec să găsească tinere „virtuoase” pe care le puteau atrage să vină în colonii, în speranța că se vor dovedi candidate mai bune pentru căsătorie. Acestea sunt ”fetele casket”.
Primul grup de femei a fost trimis în 1704 la bordul navei comerciale „Pelican”. Al doilea lot de femei „căsătoribile” a sosit în Biloxi în 1719, urmat de un al treilea în New Orleans, începând în jurul anului 1728 (New Orleans avea 10 ani în acest moment).
Între timp, călugărițele ursuline din Rouen, Franța, au ajuns în New Orleans iar în 1727 erau recunoscute ca misionare pentru a educa femeile din colonie și de a evangheliza băștinașii. Aceste călugărițe s-au ocupat de tinerele nou-venite ce locuiau în mânăstiri până când erau căsătorite.
Călătoriile cu vaporul durau luni de zile, erau dificile și mulți călători mureau datorită febrei galbene. Fetele ajungeau slăbite și ”palide” (”pale”). Viața nu era romantică, așa cum le fusese prezentată și deja contractată. Bărbații coloniei din anii 1720-1730 erau vânzători de blănuri și comercianți, ceea ce înseamnă că erau rareori acasă. Clima era caldă și umedă și nu era ușor să te adaptezi la toate acestea în scurt timp. Sunt relatări care spun că doar ce coborau de pe navă și fetele palide erau arse de soarele puternic.
Dar ca multe legende, acestea au apărut legate de încheierea unor căsătorii nedorite și mai ales de maltratarea acestora. Fetele venite din Franța erau subnutrite și de cele mai multe ori forțate să încheie căsătorii nedorite. Cele care nu se căsătoreau încercau să-și câștige existența uneori apelând la prostituție. Așa că, auzind de maltratarea lor, regele a ordonat ca aceste tinere să fie trimise acasă în Franța. În pregătirea reîntoarcerii în Franța, a unui astfel de lot, toate bagajele au fost depozitate într-o anumită parte a mănăstirii și au fost închise, într-un loc sub cheie ( etajul 3). Dar absolut totul a dispărut fără urmă iar poveștile supranaturale au început să circule. Etajul 3 al mânăstirii a dat naștere la povești cu vampiri, povești care au călătorit înapoi în Europa pentru prima dată. Să nu uităm de combinația de culturii care este în zonă și până la urmă de frumusețea și bogăția poveștilor ce provin din mixarea lor. Bănuiesc că acestea sunt aducătoare și de turiști și de venit.
Foto 2: Ursulinele (cunoscute și sub numele de ordinul Sf. Ursula) au întemeiat școală aproape imediat după sosirea lor în 1727, la care multe dintre ”Fetele Caschet” și alte femei au urmat-o până s-au căsătorit. Ordinul Sf. Ursula își continuă misiunea de a educa femeile din New Orleans până astăzi.
Cine ajunge în New Orleans are posibilitatea de participa la tururile de ”istorie bântuită” și de a afla povești mai amănunțite despre Casket Girls.
sursa: https://ghostcitytours.com/new-orleans/ghost-stories/truth-casket-girls/
vineri, 29 martie 2024
Elena Chiaburu - despre floarea soarelui și oloi în țările românești
duminică, 24 martie 2024
Omagul și păianjenii
Omagul - albastru - Aconitum napellus
Omagul este o planta erbacee, din familia Ranunculaceelor, mare iubitoare de zone muntoase, stâncoase, crește în flora spontana în tot lanul carpatic: Denumiri populare: mărul lupului, remf, foaie, omag albastru.
Omagul este una dintre cele mai otrăvitoare plante care cresc în Europa Centrala, în special sunt toxice rădăcina și semințele. Este o planta ocrotita prin lege.
Descriere: Omagul este o plantă cu rădăcină îngroșată cărnoasă, tubercul, din care se dezvoltă tulpina și numeroase rădăcini subțiri, tulpina poate atinge înălțimea de un metru. Florile au o minunată nuanță albastru-violaceu închis sunt dispuse în forma de ciorchine, înflorirea se produce vara din iunie până în septembrie. În timpul înfloririi omagul dă naștere la tuberculi tineri. Fructele conțin semințe păroase cu muchii aripate.
În mitologia greacă, se spune că zeița sau vrăjitoarea, Hecate, a inventat o otravă, numită ”aconit” (denumirea latinească a omagului) pe care Athena a folosit-o pentru a o transforma pe Arahne, dintr-un muritor într-un păianjen.
Povestea spune că la un concurs de țesut unde apăruse însăși zeița înțelepciunii, talentul și măiestria erau de partea frumoasei fete Arachne care mândră, o provoacă pe Athena la întrecere. După cum se povestește în Metamorfozele lui Ovidiu (43 î.Hr.-17 dC) , Athena a țesut poveștile strălucitoare ale zeilor. Spre deosebire de zeiță, tapiseria lui Arachne înfățișa păcatele pe care zeii le săvârșiseră împotriva oamenilor și deși a fost o lucrare magnifică, a înfuriat-o pe Athena, care a umilit-o pe Arahne și i-a distrus tapiseria.
René-Antoine Houasse: Minerva and Arachne
Dându-și seama ce făcuse și de marea dezonoare pe
care o arătase Zeiței și Zeilor, Arachne apucă o frânghie și fuge din
casă, intenționând să se sinucidă. Cu toate acestea, Athena avea alte
planuri pentru Arachne. A transformat-o într-un păianjen și asigurându-se
că Arachne și descendenții ei vor fi blestemați să țese pânze pentru
tot restul vieții. Și astfel, primul păianjen (arahnid) a luat ființă. ”Blestemați ea și urmașii ei până la ultima generație!” spune Athena.
Arahne sau Dialectica, 1520, Paolo Veronese.
Zeița aruncă asupra fetei o otravă a atins-o pe
Arahna. Instantaneu, părul i-a căzut, nasul și urechile i-au căzut, capul i s-a
micșorat și întregul corp a devenit minuscul. Degetele i s-au lipit de părțile laterale ca niște picioare, restul ei era o burtă rotundă, din care încă mai învârte un fir.
William Blake - Hecate sau Noaptea bucuriei lui Enitharmon ( 1875)
Hecate a fost fie o vrăjitoare puternică fie zeița în mitologia greacă. Zeiță a răscrucilor, a ceții și a magiei. De cele mai multe ori este înfățișată cu trei capete; unul de câine, unul de șarpe și unul de cal. De obicei, este însoțită de două fantome de câini, despre care se spune că o slujesc.
Hecate este percepută greșit
ca zeița vrăjitoriei și a răului. A făcut câteva lucruri
foarte bune. O astfel de faptă este salvarea Persefonei , (fiica Demeterei,
regina lumii umbrelor) atunci când Hades a răpit-o.
După Atalia Ștefănescu: ”Hecate este considerată de unii zeiţă de origine tracică, asemănătoare lui Bendis, de alţii o divinitate greacă, a fost în religia romană, într-o primă etapă, zeiţa femeilor, simbol al sângelui menstrual şi al lichidului foetal.
Hesiod spune legat de fiica lui Perses şi Phoebe că "marea cea stearpă, pământul se află sub braţu-i puternic. Chiar de la ceru-nstelat primise onoruri mai multe, rang mai de frunte având, printre zeii rară de moarte". Acelaşi autor spune că "din vechime-i cinstită ca doică a lumii de tineri". Zeiţa asigură prosperitatea materială, victoria în bătălii, elocinţa la adunările politice. Epitetul ”trivia”, care îi este frecvent atribuit (ca urmare a reprezentării sale cu trei corpuri), se datorează calităţii sale de zeiţă a cerului, pământului şi infernului, a nopţii, vrăjitoriei şi răscrucilor. Hecate Triformis întruchipează astfel atributele Dianei de divinitate terestră, protectoare ale porţilor (apare cu chei şi frânghii), ale Lunei ca divinitate celestă (cu disc lunar pe cap) şi ale Hecatei ca divinitate infernală, a magiei (cu şerpi, trident, făclii, săbii, pumnale, bice).
Uneori apare chiar în ipostaza de iapă, căţea sau lupoaică. Ca zeiţă a magiei numele său s-ar traduce "cea care lucrează de departe". Animalul său favorit era câinele, în cinstea sa chiar sacrificându-se câini, legat de credinţa potrivit căreia atunci când Hecate aduce moartea, câinele o adulmecă şi urlă la lună.
.
.
sâmbătă, 23 martie 2024
Legendele migdalului
Arheologii au găsit migdali pe situri arheologice care datează din anul 8000 î.Hr., în diverse regiuni ale Greciei.
Agdistis, hermafroditul și migdalul
Statuia lui Hermafrodit, ca. 180 î.Hr., Pergamon. Muzeul Pergamon, Berlin.
Se spune că migdalul ar fi apărut pe locul unde a fost castrat hermafroditul Agdistis.
Zeii greci s-au speriat atunci când l-au văzut pe Agdistis, hermafroditul și au considerat androginia lui/ei ca fiind sălbatică și incontrolabilă. Așa că au decis că cea mai bună metodă de contracarare a acestei anomalii era să scape de ea.
Dionysus, zeul vinului, a strecurat un spirt adormit în apa de băut a lui Agdistis și după ce poțiunea l-a adormit, Dionysus a legat organele genitale ale lui Agdistis de propriile sale organe genitale. Când Agdistis s-a trezit și a încercat să se ridice, s-a auto-castrat, sângele din tăietură a căzut pe pământ și pe acele locuri a crescut primul migdal.
Nana, Attis și migdalul
Încă un mit referitor la migdal, o are în centru pe Nana. Acesta era o nimfă a apei, fiica zeului râului, Sangarius, și a rămas însărcinată cu Attis, un tânăr păstor de care mai târziu s-a îndrăgostit zeița Cybele. Dar Attis a fost infidel și atunci mânioasă Cybele l-a făcut să-și piardă mințile. Într-un acces de furie, Attis s-a automutilat și migdalele i-au căzut în poală zeiței furioase.
Regina Traciei, Phyllis și migdalul
Într-un alt mit despre migdal, regina Traciei, Phyllis, aștepta plină de temeri ca iubitul ei (fiul lui Tezeu) Demofon, să se întoarcă din călătorie. Când a fost convinsă că acesta a găsit o altă iubire și nu va mai apare s-a sinucis. Asistând la sacrificiul ei, zeilor li s-a făcut milă de Phyllis și au transformat-o într-un migdal. În cele din urmă, Demophon, aude de soarta lui Phyllis se înapoiază și îmbrățișând, acesta înflorește instantaneu.
Migdala, simbol al iubirii și speranței
În Grecia, migdalul este un simbol al dragostei și al speranței eterne.
Grecii foloseau migdali și pentru interpretarea viselor. Dacă visezi migdale înseamnă că vei face călătorii viitoare cu multă prosperitate.
Migdalele acoperite cu zahăr sunt prezente în tradițiile grecești de nuntă, reprezentând speranța că viața în mariaj aduce mai multă bucurie decât tristețe. 5 migdale, sunt împachetate împreună și oferite unui cuplu pentru a asigura viață lungă, fericire, prosperitate, bunăstare și fertilitate.
Migdalul vestește primăvara în Grecia, unde este primul dintre toți copacii care înflorește, de obicei după Anul Nou.
Copacul divin Cleyera japonica (sakaki) și zeița Amaterasu (II)