Sunny day
Good, better, best.
Never let it rest.
Till your good is better
and your better is best.
(St.Jerome)
Un aranjament cu capul în nori, solar tonic și în același timp solemn.
Pasărea paradisului (streliția) alături de floarea soarelui.
Nu, nu este niciodată prea multă lumină în jurul nostru!!!
Florile, într-o explozie de galben, cu totul, sunt îndreptate în
aceeași direcție ca și cum păsările și ”pălăriile” florii soarelui caută
întotdeauna același lucru. Poate soarele. Poate sursa. Probabil ca și
noi, căutători ai Sursei. Poate zăresc pe undeva Soarele Adevărului.
Poate povestim același lucru. E primul lucru vizibil.
Cărnoasele flori de floarea soarelui dau un aer prietenos chiar și
balerinelor un pic elitiste. Miezurile celor 2, mai închise la culoare,
au similarități. Inima lor bate la fel.
Cele 3 feluri de frunze,
umplu cadru într-un model ovoid și dau distincție și chiar un aer
sărbătoresc. Frunze bicolore liniare despică modelul unitar dându-i
volum și muchii. Se încolăcesc la fel cum ne-ar trebui și nouă mai multă
flexibilitate.
Important este încadrarea în țesătură a câtorva
garofițe. Puncte de parfum roșu care nu se lasă pierdute în spațiul de
galben și verde.
Putem străbatem spații mari! Poate ... nu doar cu gândul.
Un simplu vas, umplut cu culoare într-un model de imagine. Viziune inovativă cu flori de vară
Într-un vas de ceramică neagră cu deschidere largă se amestecă 3
culori. Trandafiri roz, cărnoși, mari, îndrăzneți, calzi, plini de poftă
de viață. Frunze și inflorescențe de Hosta, pe care mulți o au în
grădini. Acum în iunie - iulie are și flori. Frunzele cordiforme și
bicolore, sunt mari arcuite și extrem de decorative iar inflorescențe
delicate sunt lungi cu flori campanulate în
culori pastel și plăcut parfumate. Totul se completează cu câteva
imortele aranjate asimetric ca să spargă monotonia. Ele ies din cele mai
neașteptate locuri, la fel ca viața și amintirile noastre.
Se așează totul în așa fel încât oglinda apei să reflecte și ea părțile ascunse în umbră.
Eu cred că azi este momentul ideal să aduc mai multă culoare ochilor tăi!!! ( materialul e ieftin, efectul lor împreună nu)
Se ia un bol de ceramică bulbucat și închis la culoare, se adaugă 3
tije de orhidee, de un alb pur și intens, se mai adaugă 3 garoafe pline
de culoare, ca să-ți sară-n ochi , o frunză de ferigă ca să-ți înțepe
privirea pe fundal cu decupajul ei, o hortensie la început de înflorire
cu un verde pal proaspăt și 2 pompoane de dalie de vară care se pierd
moale într-ul flirt matinal prin perfecțiunea petalelor lor.
E foarte reconfortant și un bun prilej de a spune bună dimineața pentru o zi. Posibil o zi de sărbătoare.
.
Dragul meu nepot,
nu aș dori ca această scrisoare de Crăciun să fie prea în stilul lui De Amicis (autorul cărții pentru copii Cuore – N.Tr.)
și să-ți dea sfaturi legate de iubirea pentru semeni, pentru patrie și
pentru lumea în care trăim, sau alte lucruri de acest gen. Oricum nu
i-ai da ascultare și, la momentul punerii ei în practică, (tu adult iar
eu de mult plecat spre alte zări) sistemul de valori probabil că se va
fi schimbat atât de mult, încât recomandările mele ți s-ar părea
depășite.
Așa că aș dori să mă opresc asupra unei singure recomandări, pe care
vei putea să o pui în aplicare încă de pe acum, în vreme ce navighezi pe
iPad, pe care nu voi face greșeala să-l ponegresc, nu numai pentru că
aș părea un bunic ramolit, dar și pentru că și eu mă folosesc de un
iPad. Cel puțin pot să-ți recomand, dacă din întâmplare ajungi pe unul
din sutele de site-uri porno care arată raporturile dintre două ființe
umane, sau dintre o ființă umană și un animal, în mii de feluri,
încearcă să nu crezi că asta înseamnă sex, un act destul de monoton,
pentru că aceste site-uri pun în scenă un simplu scenariu care să te
țină prizonier în casă ca să nu ieși și să te uiți la fete adevărate.
Pornesc de la principiul că ești heterosexual, în caz contrar te rog să
adaptezi recomandările mele la ce-ți face plăcere: dar uită-te la fete,
la școală sau acolo unde mergi să te joci, pentru că fetele în carne și
oase sunt de preferat iar într-o zi îți vor oferi satisfacții mai mari
decât cele pe care le vezi pe Internet. Te rog să crezi în cuvintele
unui om care are experiență mai multă decât tine (dacă n-ași fi făcut
decât să mă uit la partidele de sex de pe computer, tatăl tău nu s-ar fi
născut, iar tu cine știe unde ai fi, de fapt n-ai exista deloc).
Însă nu despre asta am dorit să-ți vorbesc, ci despre boala care a
lovit generația ta și chiar și pe copiii mai mari decât tine, care
probabil acum sunt deja studenți: pierderea memoriei.
Este adevărat că dacă-ți vine cheful să afli cine a fost Carol cel Mare
sau unde se află Kuala Lumpur nu trebuie decât să apeși câteva butoane
iar Internetul îți răspunde imediat. Fă și asta atunci când trebuie,
însă după ce ai căutat un răspuns, încearcă să ții minte, pentru a nu fi
obligat să cauți a doua oară același răspuns atunci când îți va trebui
pentru un proiect la școală bunăoară. Riscul este că, din cauză că știi
că poți afla imediat de pe calculator răspunsul la orice întrebare, îți
piere cheful de a memora acea informație. Este ca și cum, după ce ai
aflat că pentru a ajunge pe strada Cutare sau Cutărică există autobuze
sau metrouri care îți oferă posibilitatea de a te deplasa fără efort
(sigur că este un mijloc foarte comod și trebuie să-l folosești de câte
ori te grăbești) crezi că în felul acesta nu mai ești obligat deloc să
mergi pe jos. Însă dacă nu mergi pe jos suficient devii “o persoană cu
dizabilități”, așa cum se numește în ziua de astăzi o persoană în
cărucior. Bine, știu că faci sport și că știi să-ți folosești trupul,
dar să ne întoarcem, totuși, la creier.
Memoria este un mușchi precum cei de la picioare, dacă nu o pui la
treabă se lenevește iar tu devii (din punct de vedere mintal) o persoană
cu dizabilități, adică (spunând lucrurilor pe nume) un idiot. Iar în
plus, așa cum pentru toată lumea există riscul ca la bătrânețe să
dezvolte boala Alzheimer, una dintre metodele prin care se poate evita
acest incident neplăcut este să-ți antrenezi permanent memoria.
Iată așadar dieta pe care ți-o propun. În fiecare dimineață învață
câte o poezioară. Și eventual provoacă-i la concurs pe prietenii tăi, să
vedeți cine își amintește mai bine. Dacă nu vă plac poeziile, faceți
concurs cu echipele de fotbal, însă bagă de seamă că nu este suficient
să știi ce fotbaliști joacă în prezent la AS Roma, învață cum se numesc
și jucătorii altor echipe și, eventual, cum se numeau jucătorii mai
vechi (…). Faceți concursuri de memorie, eventual cu cărțile pe care
le-ați citit. Vezi dacă prietenii tăi își amintesc cum se numeau
servitorii celor trei mușchetari plus D’Artagnan (Grimaud, Bazin,
Mousqueton și Planchet)… Și dacă nu vei dori să citești ”Cei trei
mușchetari” (și nici nu știi ce pierzi) faceți concurs cu una dintre
poveștile pe care le-ați citit.
Pare un joc (și chiar este un joc) însă vei vedea cum memoria ta se
va umple cu personaje, povești, amintiri de tot felul. Poate te-ai
întrebat de ce la început computerele se numeau ”creiere electronice”:
pentru că au fost concepute pe modelul creierului uman, însă creierul
nostru are mai multe conexiuni decât un computer, este un fel de
computer la purtător care crește și se întărește pe măsură ce îl
folosești, în vreme ce calculatorul pe care îl ai pe birou, cu cât mai
mult îl folosești cu atât își pierde din viteză și după câțiva ani ești
nevoit să-l înlocuiești cu altul mai rapid. În schimb, de creierul tău
poți să te folosești până la 90 de ani, iar la 90 de ani (dacă ți l-ai
îngrijit cum se cuvine) își va aminti mai mult decât îți amintești tu în
prezent. E pe gratis.
Există apoi memoria istorică, cea care nu se referă la faptele
petrecute în timpul vieții tale, ci la ceea ce s-a petrecut înainte să
te naști.
(…)
În prezent școala (pe lângă lecturile tale personale) ar trebui să te
învețe să memorezi tot ce s-a întâmplat înainte de nașterea ta, însă se
vede că nu prea reușește asta, pentru că mai multe cercetări arată că
tinerii din ziua de azi, inclusiv studenții, dacă sunt născuți, să
spunem, în 1990 nu știu ce s-a întâmplat în 1980 (ca să nu mai vorbim
despre ce s-a întâmplat acum 50 de ani).
(…)
Însă de ce este așa de important să știm ce s-a întâmplat în trecut?
Pentru că de multe ori trecutul te ajută să înțelegi prezentul și în
orice caz, ca și cu echipele de fotbaliști, te ajută să-ți îmbogățești
memoria.
Important de menționat că poți face asta nu doar cu ajutorul cărților
și revistelor, ci și recurgând la Internet. Pe care trebuie să-l
folosești nu doar ca să comunici cu prietenii tăi, ci pentru a intra în
dialog cu istoria lumii (…)
Va veni momentul când vei îmbătrâni și te vei simți de parcă ai trăit o
mie de vieți, pentru că va fi ca și cum ai participat personal la
bătălia de la Waterloo, ai fost martor la asasinarea lui Iulius Cezar
sau te-ai aflat la câțiva pași de Berthold Schwarz pe când amesteca
substanțe într-un mojar sperând să producă aur și descoperind din
greșeală praful de pușcă, sărind din cauza asta în aer (și bine a
făcut). Alți prieteni de-ai tăi, care nu și-au antrenat memoria, au
trăit însă o singură viață, pe a lor, și bănuiesc că a fost o viață
destul de tristă și lipsită de mari emoții.
Preluare din espresso.repubblica.it
Traducere: Doina Borgovan
De urmărit fructificările! Sunt mai importante decât înfloririle dar nu așa de spectaculoase ...
Ideea de fructificare îți arată că formula e completă,.. Completată și
neajustabilă. Că așa zisa perfecțiune pe care ne-o imaginăm poate avea
ori nu o formă care e diferită imaginea mentală.
Fructificarea în chiar începutul ei embrionic arată forma finită. Și bieții de noi în loc de celebrarea grandioasă a ceea ce se întâmplă ne mai sinchisim că micile imperfecțiuni la vedere vor fi bătătoare la ochi.
.
.
Viața ne pune în față multe obstacole, limitele însă ți le pui tu!!!
Ieri am fost sfătuită să renunț la reformarea societății. Era de
părere, stimatul meu interlocutor, că nu aveam justificarea acestei
chemări, atâta timp cât nu sunt ”un cineva” sau nu acționez ca un
buldozer isteric din media sau pentru că nu am banii potriviți care să mă facă să
schimb lucrurile, nu din cei mulți, ci din cei foarte foarte mulți și dedicați.
M-am
simțit măgulită. Și nu pentru că eu aș fi fost, n-aș fi fost, în conexiune cu o așa măreață
misiune ci pentru că fără să vrea, el, m-a băgat în chiar povestea lui
personală. M-a unit cu povestea pe care o spunea și chiar dacă nu
m-a pus în vitrină, arătând cât îl dor neputințele modului învechit de a
gândi, l-am simțit că vibrează alături de mine. În dorințe.
Unele cuvinte
mă ating foarte tare dar acestea se pare că nu. Și-mi venea să-i spun,
prea grăbitului întru' concluzii: Nu te mai plânge așa de mine (și de
toate) înainte ca să înțelegi. Înainte ca să stai să înțelegi. Nu mai
fi așa profesoral (doct, și sec, și semantic, și schematic) propagând mai ales pe cei care examinează deseori rapid și superficial, aceia care nu admit că ar
putea greși. Lasă-te cutremurat de neliniști!
Eu nu insinuez că nu greșesc. Și nici nu mă joc de-a aparențele înșelătoare. Doar că
imaginea mea despre viață, nu este predarea unei lecții gata învățate și
repetată de urmași ca de la maestru înțelept la ucenic, ci mai degrabă un laborator al vieții. Un laborator în care-mi asum experimentul.
Ei bine, eu sunt un laborator, în căutarea eu-lui. Iar ceea ce (mi) se întâmplă,
ce mă frământă, nu vine pentru că mă conduc după soluții gata ambalate
ci pentru că mă văd o construcție într-o creștere.
Ai auzit bine, da! Nu am soluții, nu sunt soluția cuiva, ci doar o construcție într-o creștere.
Și
da, eu nu vreau reformarea lumii, eu vreau reformularea ei.
Nu vreau mutări mici într-un cadru învechit, care mă strânge. Nu simt că ajunge o
adăugire nouă într-o arhitectură veche. Ci mă uit după un alt fel de arhitectură: în organic.
Privilegiul
de a vedea aceste lucruri, le e de cele mai multe ori, refuzat celor înguști ori celor ce cred că finalul e fericit
când e confortabil. Celor numiți ”bine intenționați” și atât.
Am zis privilegiu'. Asta e de ținut minte...
.
.
Mii de clipe mi se răzvrătesc,
mii de clipe întunecate în mine însămi
în care-mi pierd numele,
limba interioară,
uimirea,
și iubirea,
acea iubire care e ca o înflorire,
- doar aceea care mă ajută să nu mor -
care să nu mă țină captiv
perioadelor mele nefaste
sau să-mi înghețe splendoarea de om viu
ori trivialul și inadecvatul
din adânc.
Mii de clipe, în probabil nu în real.
Mă port ca un uriaș inventar de povești
din interior neterminate,
în neputința lor
de a fi extraordinare.
.
Nu sunt locul replicilor nervos descărcate pentru că unul,
oarecare unul,
a avut o zi proastă;
eu, nu sunt loc de citit întrebările existențiale,
de amare răspunsuri,
de derogări.
Nu-mi place întunericul pâclos
din oamenii școliți
care nu se divulgă din prea multă înfumurare;
și Doamne ferește,
nu-s nici acela care ar vrea ca cineva,
să stea stingher,
înghețat,
până-vi voi revărsa favorurile asupra lui.
Dar din ăștia sunt puțini,
în spațiul meu,
acolo unde mă cred eu cumva responsabilă.
Cu duiumul sunt cei veniți cu furia la purtător
sau veniți pentru un selfie
să se arate că locuiesc în mai multe inimi,
în cât mai multe inimi
ori binevoitorii,
ce pierd timpul ca să te (să se) înțeleagă
și te umplu
ca pe un copil de 5 ani cu ”de ce-uri”;
se auto-conving că dacă poposesc în inima cuiva,
și te umplu de întrebări
ei participă
când de fapt te țin din drum.
Mai bine unul puțin țăcănit,
care să răstoarne totul
din când în când...
Prefer să mă înconjor de oameni care ”depun”
în diferite moduri,
ecourile frământărilor lor,
și răspund ecourilor frământărilor lumii ăsteia.
Eu sunt un loc de trăit,
o construcție,
înăuntrul unei creșteri
gândul meu se luminează de înțelegerea iubitoare
sau înțelegere furtunoasă
la ispita aventurii
și când dau de magicul ”eu pot”.
.
.
Suntem într-o mezalianță între extreme. Și parcăm cu toții aici. Chiar
dacă negăm asta. Depunem. Și propriile depuneri, dacă nu ne mișcăm ne
acoperă mârșav și cleios. Suntem într-o lume care se aplatizează
social. Nu mai există în mintea noastră avidă de orgoliu, mentori, elite
și meritocrație pentru că fiecare dorește să-și negocieze locul și
așteptă de la alții multă stimă, multă încredere, multă băgare de(în)
seamă. Multa informație, multa experiență, nu neapărat bună sau edificatoare
ci exprimată (doar) ca părere ne copleșește. E greu să faci diferența
între pietre prețioase și și nimicul strălucitor. Suntem ne-experți dar
specialiști în orice. De aici, uite, micile umbre care evident în
lumina, apar mari.
Of,
Doamne, una este să dai crezare și alta să dai valoare. Vrem să fim
importanți, să ne ia lumea în seamă. Aceasta este forma de creștere
actuală. În jur, în loc să vezi pașii înainte vezi de fapt costurile
ne-adaptării: negativism, frustrare, cereri de egalitarism de la o
mulțime de ”Samurachii”. Fără argumente, fără motive, fără a da. Efectul,
e că simți cum ești tras, a-tras, ex-tras în(spre) zone marginalii spre
țățism, spre bârfă , spre arătatul cu degetul, care nu înseamnă decât
stagnarea. Spre ale tale, marginalii. Și dacă nu participi ești arătat
cu degetul. Te vor în tabere, oricum.
Zău, este fundamentală
sinceritatea. Fundamentală zic. Este important să susținem adevărul,
spus într-o formă civilizată, diplomată. Este important să fi politicos
chiar și în gând. Nu pentru că altfel e obositor și necredibil. Nu,
pentru că nu ajuți pe nimeni. Ci pentru că ar trebui să înțelegi că
viața ta, nu înseamnă a trăi doar în vitrină. Superficial.
.
