Construcții VII

Nu sunt locul replicilor nervos descărcate pentru că unul, 
oarecare unul, 
a avut o zi proastă;
eu, nu sunt loc de citit  întrebările existențiale,
de amare răspunsuri,   
de derogări.
Nu-mi place întunericul pâclos 
din oamenii școliți 
care nu se divulgă din prea multă înfumurare;
și Doamne ferește, 
nu-s nici acela care ar vrea ca cineva, 
să stea stingher, 
înghețat, 
până-vi voi revărsa favorurile asupra lui.
Dar din ăștia sunt puțini, 
în spațiul meu,

acolo unde mă cred eu cumva responsabilă.
Cu duiumul sunt cei veniți cu furia la purtător 
sau veniți pentru un selfie
să se arate că locuiesc în mai multe inimi,
în  cât mai multe inimi
ori binevoitorii,
ce pierd timpul ca să te (să se) înțeleagă
și te umplu 
ca pe un copil de 5 ani cu ”de ce-uri”;
se auto-conving că dacă poposesc în inima cuiva, 
și te umplu de întrebări
ei participă
când de fapt te țin din drum.

Mai bine unul puțin țăcănit,
care să răstoarne totul 
din când în când...

Prefer să mă înconjor de oameni care ”depun”
în diferite moduri,
ecourile frământărilor lor,
și răspund ecourilor frământărilor lumii ăsteia.

Eu sunt un loc de trăit,
o construcție, 
înăuntrul unei creșteri
gândul meu se luminează de înțelegerea iubitoare
sau înțelegere furtunoasă
la ispita aventurii 
și când dau de magicul ”eu pot”.



.

.