Dragul meu nepot,
nu aș dori ca această scrisoare de Crăciun să fie prea în stilul lui De Amicis (autorul cărții pentru copii Cuore – N.Tr.)
și să-ți dea sfaturi legate de iubirea pentru semeni, pentru patrie și
pentru lumea în care trăim, sau alte lucruri de acest gen. Oricum nu
i-ai da ascultare și, la momentul punerii ei în practică, (tu adult iar
eu de mult plecat spre alte zări) sistemul de valori probabil că se va
fi schimbat atât de mult, încât recomandările mele ți s-ar părea
depășite.
Așa că aș dori să mă opresc asupra unei singure recomandări, pe care
vei putea să o pui în aplicare încă de pe acum, în vreme ce navighezi pe
iPad, pe care nu voi face greșeala să-l ponegresc, nu numai pentru că
aș părea un bunic ramolit, dar și pentru că și eu mă folosesc de un
iPad. Cel puțin pot să-ți recomand, dacă din întâmplare ajungi pe unul
din sutele de site-uri porno care arată raporturile dintre două ființe
umane, sau dintre o ființă umană și un animal, în mii de feluri,
încearcă să nu crezi că asta înseamnă sex, un act destul de monoton,
pentru că aceste site-uri pun în scenă un simplu scenariu care să te
țină prizonier în casă ca să nu ieși și să te uiți la fete adevărate.
Pornesc de la principiul că ești heterosexual, în caz contrar te rog să
adaptezi recomandările mele la ce-ți face plăcere: dar uită-te la fete,
la școală sau acolo unde mergi să te joci, pentru că fetele în carne și
oase sunt de preferat iar într-o zi îți vor oferi satisfacții mai mari
decât cele pe care le vezi pe Internet. Te rog să crezi în cuvintele
unui om care are experiență mai multă decât tine (dacă n-ași fi făcut
decât să mă uit la partidele de sex de pe computer, tatăl tău nu s-ar fi
născut, iar tu cine știe unde ai fi, de fapt n-ai exista deloc).
Însă nu despre asta am dorit să-ți vorbesc, ci despre boala care a
lovit generația ta și chiar și pe copiii mai mari decât tine, care
probabil acum sunt deja studenți: pierderea memoriei.
Este adevărat că dacă-ți vine cheful să afli cine a fost Carol cel Mare
sau unde se află Kuala Lumpur nu trebuie decât să apeși câteva butoane
iar Internetul îți răspunde imediat. Fă și asta atunci când trebuie,
însă după ce ai căutat un răspuns, încearcă să ții minte, pentru a nu fi
obligat să cauți a doua oară același răspuns atunci când îți va trebui
pentru un proiect la școală bunăoară. Riscul este că, din cauză că știi
că poți afla imediat de pe calculator răspunsul la orice întrebare, îți
piere cheful de a memora acea informație. Este ca și cum, după ce ai
aflat că pentru a ajunge pe strada Cutare sau Cutărică există autobuze
sau metrouri care îți oferă posibilitatea de a te deplasa fără efort
(sigur că este un mijloc foarte comod și trebuie să-l folosești de câte
ori te grăbești) crezi că în felul acesta nu mai ești obligat deloc să
mergi pe jos. Însă dacă nu mergi pe jos suficient devii “o persoană cu
dizabilități”, așa cum se numește în ziua de astăzi o persoană în
cărucior. Bine, știu că faci sport și că știi să-ți folosești trupul,
dar să ne întoarcem, totuși, la creier.
Memoria este un mușchi precum cei de la picioare, dacă nu o pui la
treabă se lenevește iar tu devii (din punct de vedere mintal) o persoană
cu dizabilități, adică (spunând lucrurilor pe nume) un idiot. Iar în
plus, așa cum pentru toată lumea există riscul ca la bătrânețe să
dezvolte boala Alzheimer, una dintre metodele prin care se poate evita
acest incident neplăcut este să-ți antrenezi permanent memoria.
Iată așadar dieta pe care ți-o propun. În fiecare dimineață învață
câte o poezioară. Și eventual provoacă-i la concurs pe prietenii tăi, să
vedeți cine își amintește mai bine. Dacă nu vă plac poeziile, faceți
concurs cu echipele de fotbal, însă bagă de seamă că nu este suficient
să știi ce fotbaliști joacă în prezent la AS Roma, învață cum se numesc
și jucătorii altor echipe și, eventual, cum se numeau jucătorii mai
vechi (…). Faceți concursuri de memorie, eventual cu cărțile pe care
le-ați citit. Vezi dacă prietenii tăi își amintesc cum se numeau
servitorii celor trei mușchetari plus D’Artagnan (Grimaud, Bazin,
Mousqueton și Planchet)… Și dacă nu vei dori să citești ”Cei trei
mușchetari” (și nici nu știi ce pierzi) faceți concurs cu una dintre
poveștile pe care le-ați citit.
Pare un joc (și chiar este un joc) însă vei vedea cum memoria ta se
va umple cu personaje, povești, amintiri de tot felul. Poate te-ai
întrebat de ce la început computerele se numeau ”creiere electronice”:
pentru că au fost concepute pe modelul creierului uman, însă creierul
nostru are mai multe conexiuni decât un computer, este un fel de
computer la purtător care crește și se întărește pe măsură ce îl
folosești, în vreme ce calculatorul pe care îl ai pe birou, cu cât mai
mult îl folosești cu atât își pierde din viteză și după câțiva ani ești
nevoit să-l înlocuiești cu altul mai rapid. În schimb, de creierul tău
poți să te folosești până la 90 de ani, iar la 90 de ani (dacă ți l-ai
îngrijit cum se cuvine) își va aminti mai mult decât îți amintești tu în
prezent. E pe gratis.
Există apoi memoria istorică, cea care nu se referă la faptele
petrecute în timpul vieții tale, ci la ceea ce s-a petrecut înainte să
te naști.
(…)
În prezent școala (pe lângă lecturile tale personale) ar trebui să te
învețe să memorezi tot ce s-a întâmplat înainte de nașterea ta, însă se
vede că nu prea reușește asta, pentru că mai multe cercetări arată că
tinerii din ziua de azi, inclusiv studenții, dacă sunt născuți, să
spunem, în 1990 nu știu ce s-a întâmplat în 1980 (ca să nu mai vorbim
despre ce s-a întâmplat acum 50 de ani).
(…)
Însă de ce este așa de important să știm ce s-a întâmplat în trecut?
Pentru că de multe ori trecutul te ajută să înțelegi prezentul și în
orice caz, ca și cu echipele de fotbaliști, te ajută să-ți îmbogățești
memoria.
Important de menționat că poți face asta nu doar cu ajutorul cărților
și revistelor, ci și recurgând la Internet. Pe care trebuie să-l
folosești nu doar ca să comunici cu prietenii tăi, ci pentru a intra în
dialog cu istoria lumii (…)
Va veni momentul când vei îmbătrâni și te vei simți de parcă ai trăit o
mie de vieți, pentru că va fi ca și cum ai participat personal la
bătălia de la Waterloo, ai fost martor la asasinarea lui Iulius Cezar
sau te-ai aflat la câțiva pași de Berthold Schwarz pe când amesteca
substanțe într-un mojar sperând să producă aur și descoperind din
greșeală praful de pușcă, sărind din cauza asta în aer (și bine a
făcut). Alți prieteni de-ai tăi, care nu și-au antrenat memoria, au
trăit însă o singură viață, pe a lor, și bănuiesc că a fost o viață
destul de tristă și lipsită de mari emoții.
Preluare din espresso.repubblica.it
Traducere: Doina Borgovan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu