Ce e un gând?

Ce e un gând?
sămânță de căpățână...
ce mă izbește de mii de ori 
de pereți
mă bâzâie uneori 
ca un roi
scamatorie și uluială carnală
putreziciune de inimă-n spaime
schimbându-mă-n dorinți și voluptăți...
renunțare la logică
renunțare la lumina ochilor

pasăre de pripas
în cerul tăcerilor mele deraiate
până ajung la creierul lumii
unde cuvântul meu primește sunete
și răsuflare
și multe oftaturi,
și unde știu că am rămas definitiv
să văd că lumina vine de sus 
și de departe. De tare departe.

Ce e un gând?
murmur scânteind
de atâta dragoste
pentru divinele sensuri.

Talisman

Viața mea 
stă închisă 
ca într-o carte  
cu toate poveștile ei nespuse 
cu sâmburul gândirii nedecojit
cu înțelegerile, 
neînțelegerile 
și traducerea înțelegerilor tale, 
care nu devin mai clare, 
doar se adaugă
ca o umbră
încă o umbră a lucrurilor...

 ...  Și totul 
din cauza asta 
doar te multiplică. 


Trasee bune, 
trasee compromise, 
trasee deraiate, 
alean,
dorințe,
nostalgii, încă netrăite 
și întotdeauna plină, 
o găleată de suav 
nezugrăvită, 
pe chipul inimii ...

Totul pare policrom 
totul mă spală de înghesuiala 
ce cade în șuvoaie
spre purgatoriul din mine
totul vine la rând 
așteptate fiind lăcustele-clipelor-mele
flămânde guri vorace,
ce-mi înving somnul 
și-mi pietrifică realitatea 
în tablouri de nicăieri, 
din nicăieri,
de nepermis ...

Peste toate,  porte-bonheur, 
tu mi-ai dat 
un  zâmbet de buzunar
la purtător ...

visând zborul

Azi noapte am visat că zbor. Mi s-a părut distractiv dar de fapt nu, nu era așa. Era chiar foarte serios căci acolo sus fusesem la plantat vise. De asta ș-acu' mă taie câte-o senzație din alea de pus în sticla de parfum...    

tipar adecvat

........
gâfâit, revin 
din viața mea lichidă, 
fragilă,
din lacrimile de care m-am stors
ca gazdă, 
roasă,
de viermele contradicțiilor ...
în globul minții,
stele mă mușcă
și  mă ard umbrele 
ce fugeau de mine ...
e ca și cum sufletul sufletului 
se mărește
se desprinde
și crește
ca un bulgăre de zăpadă prin rostogolire
și e încă întuneric acolo,
ca și cum 
uitasem draperiile trase
să nu mai fiu fascinată de frumusețea infinitului...


și sparg tiparul
cu mulajul
primelor raze de soare ...

Tu cum stai cu curcubeiele?

- De ce atâta spațiu, între cer și pământ,
mă-ntreb?
- Ca între ele, să încapă  bine
fix,
un arc de curcubeu!

- Eh, ce treabă!

Și cu curcubeiele astea ce mare brânză?
Ce atâta bătaie de cap?

Păi, curcubeiele sunt făcute pentru odihnă...

Port din ce în ce mai mulți oameni în suflet
Și din când în când,
Cu ei cu tot,
Mă mai odihnesc sus, sus ...

Terra incognita

Îmi caut cu disperare făptura ...,
unde-mi e hotarul...?
Eu, sunt înăuntru ori îs p-afară?


Migălos,
îmi adun 
picăturile de normalitate,
dar știu că nici așa 
nu sunt eu tot, 
întregul!
preaplinul!


Nu-mi ies la inventar toate misterele
rătăcitele!
evadatele!
 ... și aventuri-mi grăiesc,
mai ales diminețile 
când
îmi mai măsor limita de  ”nu mai pot!”

...și când
alerg înc-un pic
până la granițe!
și mă-ncumet șovăielnic 
să-ntind pasul 
spre necunoscutul!
spre nemaiîntâlnitul!


 ...mai ales nopțile 
nedormitele!
verticalele!
când
îmi tai cuvintele în câte patru
și le arunc în zări,
multele!
roditoarele!

... mai ales visele
când
mă ninge diafan
din cerul plin de stele 
al encefalului meu.
terestrele! 
celestele!

- Și ce mai faci?
- Cred că  mi-e dor,
un așa dor să te îmbrățișez!

- Pe mine?
- Eh, nu! 
nu pe tine
ci pe ”noi”,
cu umbrele noastre cu tot,
cuprinzându-te!
în-gândurându-te!

Gimnastică de suflet treaz

Întorc capul,
urmele mele, 
în lumea asta,
nu sunt drepte, precise ...
sunt adânci și vizibil
pecetluite cu un anume foc,
ce face ca umbra mea să sângereze.

Înalț capul,
Sufletul meu simte că e bine
el simte că mai e destul...


Închid ochii,
Alung larma
să-mi pot citi gândurile,
creierul și inimă
până ce arama-mi lustruită 
luminează.

Deschid inima;
ca un măr
plin de roadă
mă-nclin spre tine,
n-ai decât să-ntinzi mâna.

.

lărgirea granițelor

Spiriduși de foc mă ard.
Spiritu-mi a coborât
prea în mine,
murmurând o durere fără margini
care mi-atinge inima 
cu așa o frumusețe
că până și  umbra-mi 
se mâhnește, și-nviază pe loc 
de mii de ori. 

Mă simt încopciată-ntr-un munte 
de sidef translucid.

Îmi rumenesc toate gândurile nou născute
să-mi spargă tiparele.

Mă cern în înțelesuri 
cosite prea devreme....

Voi fi vândută?
Voi fi cumpărată? 
De voi?
De toți?

Pentru licoarea dulce a cerului
Ce-mi curge căptușeală, pe inimă.

.