Fotoliul de televizor
Posedă,
Un popor tihnit,
Deja mohorât şi lihnit,
Ce rareori, se mai prelinge pe după zidurile camerei.
Ş-atunci,
când concitadinii
Cameleoni,
ies la promenadă,
fără ochii,
(lipiţi de ecrane),
şi fără coloane,
(înţepenite mojic, pe ştiri belicoase).
Costelivi,
Or sedați sadic
De stronţiul delirului de persecuţie,
De peioirative,
Fătate de nimicul de prin bălţile mahalalelor,
Par grozavi ca ţânţari,
Aşa mari
Că mă văd în ochii lor
De,
Numa’ zumzăitul lor, îmi sleieşte respiraţia mentală!
Şi, şopocăiesc anonimi,
Despre dreptul de-a ni se uita pe gaura cheii
La crevasele din noi, duhnind a teroare,
Grătare,
şi damfuri de usturoaie.
Iar cel mai grav, cred,
E că iubesc,
În ediţii ieftine,
De gang!
Sfârtecaţi în pendulări,
Pendulări de mumii vii
Între amintiri seci,
Seci de orizonturi,
Ş-un viitor de incertitudine bleg,
Urgisiţi’s,
Căci bieţii
În acelaşi perimetru de senzaţii,
Din acelaşi alfabet,
Se sustrag gurilor de rai,
Pentru megieşe încoronări, la guri de canal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu