Dediței

 

Şi ştiu de-adevăratelea un loc unde putem culege dediței din iarba în rouă, cu  iarbă care să-ţi gâdile tălpile. Ţi-aş plimba pe obraji, palma umedă de rouă, pe fiecare trăsătură a feţei şi-am urmări, o picătură cât un  diamantuţ pe o frunză oarecare, cum o coboară şi se anină de vârf, grea, pentru saltul apoi spre pământul nesătul şi ţi-aş căuta aroma la reavanul din tine. Te-aş lega la ochi, ca doi copii zănatinci să mă cauţi după ţipetele mele de plăcere de a-ţi rosti numele şi să nu mă mai satur după braţele tale întinse spre mine şi m-aş lăsa hrănită din palma ta cu fructul pădurii şi atunci mâinile mele ar fi ocupate să te cuprindă, să te contureze. Hârjoana noastră într-o hora lentă  de spirale ale mâinilor ce se îmbrăţişează nesătul, mi-ar aduce aminte de alte vieţii alături de tine şi de vânătoarea noastră flămândă de zimbrii şi de zbucium, în codrii atât de  deşi că par  fără zi şi de foşnetul frunzelor prevestitor-ameninţătoare în fuga după pradă şi o foame veşnic  flămândă m-ar cuprinde. Şi m-aş speria. Pentru că acum nu mai sunt zimbrii dar noi încă suntem şi m-aş speria pentru ca noi nu mai suntem "vânători", dar noi încă mai suntem....

- "Măcar un minut!" ţi-aş spune de fiecare data, "măcar un minut" aş spune tărăgănând ruperea din  ancenstralul ADN-urilor noastre,  mai  lasă-mă să văd focul buturugilor cu aroma lor de răşină şi care ne stropesc cu jerbe de jăratic şi cenuşă şi focul stelelor ademenitor şi abisal când îmi răstorn capul pe umărul tău. Ochii tăi şi-ar adânci misterul, ochii tăi sunt ademenitor mai periculoşi pentru că sunt codrii nestrăbătuţi încă. Dar eu, aş spune că  am cărări însemnate  marcate cu firimituri din pâinea sufletului tău şi aş păşii cu îndrăzneală ... Şi aş merge în pelerinaj, în genunchi pâna la limanul păcii sufletului tău, acolo, unde ştiu că  dospeşti şi că apa ia foc şi unde această flacără, a ta, nu pâlpâie şi nu se stinge; doar pentru a planta o tufă de mirt. Şi numai pasărea minţii noastre ar ştii despre devoalarea acestei graţii şi am zâmbi poznaş pentru că ştim  cât de repede va creşte mirtul şi că florile lui cu parfum de imaculare ne vor chema într-o nouă zi la izvor. Şi paradoxal, la izvor vor fi fiind la adăpat, turme întregi de zimbrii, îmblânzite de muzica ce emana din sufletul tău.