Legământ

Ştiu că a iubi un alt om, este cea mai grea sarcină de pe Pământ. 

Ce mecanism ciudat, ce cheiţă ni se învârte când vibraţia iubirii, însă atinge pe mai mulţi? Doar iubindu-i pe toţi, poate imperfect, îmi spun  că o să capăt linişte în găoacea acea ce cloceşte un spirit mai bun căci altfel mă simt prizonieră în mine însămi. 

Aş putea s-o fac şi năstruşnic şi contrar uzanţelor. Nici nu ştiu, căci făcând-o cu inima atât de larg deschisă, uneori se antrenează  în torent, tot ce gândesc. Şi frustrările uneori... chisele de tristeţuri cum ţi-am zis... 

Doar că azi, sunt atât de plină de mândria iubirii ce ţi-o port ţie, ...şi ţie, ...şi ţie, ...şi vouă, oameni, pe care destinul m-a făcut special să-i întâlnesc, încât cuminte, încep să mă ruşinez. Spăşită, mă ruşinez uitându-mă în jur. În jurul meu? Oameni minunaţi! Să fie vizibili, doar mie? Atunci ar trebui să fiu conştientă că am o favoare pe care alţii n-au primit-o? Nici n-au auzit de ea şi sufletul lor e sărăcuţ?  

... Şi mă îngenunchez, cerându-mi iertare că au fost clipe, în care am cerut o încă, răsplată... căci acum mă simt oarecum privilegiată...