Răbdare

‎"Ceea ce omul poate sa devina el trebuie sa devina" (legat de responsabilitatea pe care o avem de a ne dezvolta potentialitatile cu care am fost inzestrati Abraham MAslow si Carl Rogers - psihologi)

- Omule, nu te doare a nerăbdare, seva ta care urcă? Hai, înfloreşte!

- Nu sunt pregătit!

- ???  

Zâmbesc amar când îmi spui că amâni. Că vei trăi de-adevăratelea când vei fi cetăţean al lumii „Altcândva şi Altunde” ...şi mai presus de toate mă munceşte grija pentru acele energii ale tale nedisciplinate. Văd cazanul cu tensiuni mocnite ce uneori fierb la buza unui Hades interior.

Pe de altă parte, ca un adevărat grădinar, presimt frumuseţea celui care eşti şi celui care poţi să devi. Munca constă din descătuşare căci suntem construiţi din latenţe. Te scutur  aprig de umeri!

Eu -  Îţi spun că sunt  prea lungi popasurile tale, în scaunul de spectator.

     - ....................................,

Eu - Văd că tu, cauţi în orice, siguranţa ! Să şti că o  cauţi steril printre:  „evitând să ...” sau „alegând între ...” Sunt căi repede astupate. Nu vezi, atmosfera asta e plină de vapori de ignoranţă! Nu e siguranţă, e stagnare... E pseudosecuritate, căci băltirea te lipseşte de fericire. Alegi regretul?  ... doar regretul...??? Eternul regret!  Nu te îmbăta cu starea asta de indolenţă. Pentru că a  accepta spectacolul nu însemnă că ai şi păşit pe scenă. Alege confruntarea. Ia din prima gară expresul, şi porneşte. Schimbarea trebuie să fie în aşa fel  încât să nu te mai poţi întoarce înapoi. Izbucneşte! Te-ai întrebat de ce ţi-e frică? Deoarece pierzând şi plin de cicatricele de după luptă, n-o să mai rămâi atât de frumos pentru noi, ceilalţi. Ori poate că te păzeşti de durere? De durerea chinuitoare, a rănilor adânci.

- .........................................,

Eu - Am păţit-o şi eu! Aşa că ştiu bine. Uneori, când pierdem, ne suntem hidoşi până şi nouă înşine. Pentru că ne-am pierdut visele în aceea luptă. Dezgustătoarea e doar nevindecarea voită. Ea nu face decât să te deposedeze de tine însuţi. Sleit,  e mai greu să te ridici. Munca în vedera vindecării  e şi ea o adevărată stare de siguranţă. De ce?  Căci desigur numai ea, are şi gust de creator. 

- ........................................,

Eu  - Dar imaginează-ţi, e ca atunci când trandafirul îşi doreşte sărutul albinei, fără a-şi deschide  petalele! Dacă ești, întradevăr eşti şi om şi eşti pregătit. Poate sună neîndemânatic, dar te rog, om drag, lasă-mă să-ţi prind aripile la locul lor. Lasă-mă acum.