Eu: „– Nu pot să iubesc pâna la capat... am zis. Mărunţică şi cu pleoape vânând tristeţea neputinţei.
Alţii: „– Cum îndrăzneşti, să ni te expui cu gravul viciu al inconsecvenţei, aici şi tocmai nouă???”
Eu: „– Da’ ... (adăugai eu timid), ce vreţi ... iubirea mea nu are capete. Capetele sunt graniţe. Eu o fac aşa ... pur şi simplu, nelimitată …”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu