la concert

... Ultima notă a pianului reverberează grav şi prelung, în sală. Pianistul, lasă să se stingă încet ecoul... Apoi ridica mâna... ea, stă suspendată clipe. Acolo sus e un balet al degetelor. Încheietura se îndoaie elegant, degetele se mişcă totuşi ascetic în aer cu tendinţa de a se repezi hulpav, înapoi asupra clapelor... Liniştea fragilă e ondulată de mulţime de piepturi care-şi reţin involuntar respiraţia. Priviri ridicate, cu ochi ce nu clipesc, se focalizează pe aceea mână care zăboveşte să coboare... 

Nu ştii dacă apăsătoare e doar tensiunea calmului greu, fără sunete sau doar golul pe care-l simţi prelungindu-se şi care te suge către  un alt univers. Dar şti atât, că nu poţi respira decât când vei auzi sunetul din nou ...