Nu ai uitat că fraza ta e un act! Un act care a făcut transformari în mine, laolaltă cu transformările din tine.Ţi-ai fi închipuit o împletire de gânduri de aşa natură? Închidem aceleaşi comori. Iar ele sclipesc de-ţi iau ochii. Iar când te uiti, ... deja vezi, e o alta privelişte! E un alt început. Şi mai ales e un drum făra frontiere...
- Auzi? e dangănul unui clopotul pe care l-ai pierdut deunăzi în mine, pe când te rugai. Încă rezonez, îţi spun.
- Uite! umple-mi rogu-te, ulciorul asta cu cuvinte magice, îmi spui.
- Suntem, în afara furnicarului.
- Suntem în afara balivernelor magilor.
- Suntem în afara poveştii! căci poveştile nu s-au continuat niciodata aşa mult. Ele sunt doar începuturi de fericire... Am depăşit-o de mult pe Şeherezada... Când vorbim „despre noi”, nu e un scop în sine, e o îmbogăţire, e un izvor. Doar că nu inventăm nimic, fructul e acelaşi. Acum fără voia noastră, el e atât de copt roşu şi atât de zemos. Şi cu toate că e copt, are răscolul ce-mi face gândul să mi se spargă în mii de scântei şi mai ales are un sigiliu al nestricăciunii.
- Închide ochii şi adulmecă-l, fructul nostru! .... spui.
Eu îmi întind gâtul, nările freamătând, adulmecă; simt sucul spornic al papilelor şi-nghit de zor în sec.
- Priveşte! Prin el, ne-am desprins de lumea aceasta plină de jandarmi ai ordinii, lumea aceasta făcută din furturi reciproce, ritualuri, dirijări şi furtuni, lumea acesta de jelanii.
Adu-ţi aminte, ca să creezi un suflet fericit, calitatea fericirii nu ţine de abundenţa bucuriilor tranzitorii. Dar asta o ştii, doar ca în prosperitate, mai ales în prosperitatea intelectuală eşti mai uşor de derutat. Totuşi să nu-ţi închipui că eu am putut să cred, chiar şi un singur moment, că fericirea ta se poate naşte din singurătate, din gol şi din sărăcie. Spiritual vorbind, sufletul nu trebuie să palpeze aşa ceva. A simţi din plin fericirea, nu înseamnă a te bucura permanat de ambrozie şi nectar ci de a cunoaşte izvorul de unde provin acestea. De aici vine fervoarea.
Mă simt ca un instrument muzical, printre sacadaţii paşi obişnuiţi. Ale mele sunt: aceaşi calitate a lemnului şi aceaşi rezonanţă... Doar că tu, tu, tu, mi-ai înmiit corzile! Şi nu am cum, ..., nu am cum altfel! Înţelegi? Nu am cum să nu rezonez pentru tine! E la fel, ohh dacă ai putea concepe (căci este la fel de nedemonstrabil), .... e, ca atunci când mă îndepărtez de Dumnezeu, ...., gravitaţia Lui mă atrage inevitabil şi esenţial înapoi.
3 nov 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu