Acompaniere

...   de ziua " rugii" ...

  M-am săturat de oamenii care spun că vor ce vor şi  caută ceea ce caută. Adevăruri simpluţe, onctuos dulcege care nu riscă să contrazică ori să fie contrazise. Ştiri căldicele fără rezonanţă. Permutări de "n" luate câte "k", ale alfabetului.  

Vreau ca vorbele  mele să aibă rost, ca limbajul meu  să explice ceea ce ţie îţi lipseşte şi ceea ce eu chiar pot să-ţi ofer: "datul meu", o comoară care să  merite efortul tău şi al meu de a fii alături.  Împreună!
 
  Poate, până acum când îţi vorbeam,  mă foloseam de vase prea mici şi prea puţin  încăpătoare ca uzatele: "Sensibilitate", "Fericire" sau  "Iubirea". Cuvinte sterpe de înţeles în cazul în care ele, nu reprezintă o construcţie faptică şi organică. Când ne vorbeam, era ca la fântâna cu cumpănă! Uneori ridicată. 

De aceea, m-am gândit.  Voi veni spre tine şi voi folosi eu, limbajul tău!  Aşa spusele mele vor fi pe înţelesul tău căci mă voi adresa numai acolo unde voi simţi că s-a iniţiat o noua punte între noi doi. Iar ca limbajul meu să muşte şi să devină leac pentru  tine şi pentru mine, aceasta se va întâmpla când eu voi  depune ceva în tine! Şi, fie ca acest ceva, să fie dragostea numită "deschiderea către credinţă"!

  Iată cum va fii limbajul meu: 

- La început voi fii însoţitorul  tău,  când vom vizita "oamenii răsărit"- cei în a căror privire va sclipii Soarele Adevărului. Şi vom descrie,  îmbătaţi de bucurie, privirea lor vie. 

- Apoi vom fii alături, când îi vom vizita pe "oamenii oază" şi doar ascultându-i îţi vei potoli  setea în "Fântâna Cunoaşterii". Oamenii oază, îţi vor da leacuri împotriva deşertăciunii inimi. 

- Şi încă nu ne vom fii despărţit noi doi când, te voi conduce înlăuntru' către "oamenii  -  mină de piatră", unde vom învăţa dăltuirea năduşită,  a  unui suflet trainic.
 
  De'abea acum veni-va momentul în care îţi voi spune în sfârşit, în graiul meu: "O tu, cel care eşti!" Şi din aceea clipă vei fii, cel ce-şi sculptează propria piatră a sufletului. Când credinţa ta va exista pur şi simplu, cristalul sufletului, va ieşi modelat de propria-ţi muncă şi vei fi la rândul tău "călăuză de inimi". 

 Iată pentru ce numesc eu munca asta zilnică, "ruga" şi de ce azi  am proclamat ziua "Rugii".