Om drag

Îţi sunt ca o carte: ...vrei doar s-o răsfoieşti, ... vrei s-o deschizi şi s-o citeşti iar şi iar sau ... vrei s-o arunci undeva în cel mai prăfuit raft al bibliotecii memoriei ... Celor mai mulţi, le este dificil să înţeleagă. Totul începe şi depinde de încredere. Încredere şi perseverenţă. Încrederea, e ca o nimfă a pădurii, sperioasă. Iar  oamenii zilei de astăzi respiră în viaţă, scurt, şi-şi pierd suflul uşor. Unii chiar, renunţă repede, fără să fi întâlnit măcar speranţa. Învaţă ei, să trăiască doar prin scăpărări?... Cei mai mulţi da, aşa trăiesc. Pentru că le e dificil să înveţe drumul laborios al întreţinerii focului? Să înveţe şi să practice asta. Să întreţină focul şi să-l vegheze - pentru asta e nevoie să se lămurească că nu trăiesc de azi pe mâine.

Doar nu uit că sunt prizonieră a timpului! Corpul mi-e atât de bătrân, sufletul meu toarce veşnicia iar totul se-nghesuie în aceaşi şi aceaşi inimă de copil. Eu? Trăiesc un timp în care promisiunile nu mă mai ispitesc şi nici îndelunga aşteptare a împlinirii standard nu mă descurajează căci am suferit şi foamea aştepării şi sclavia dragostei. Mai îndelung decât ţi-ai închipui. Manifestarea mea va depinde de mâinele meu nenăscut, ce pâlpâie pentru împlinirea unui dar pe care ni l-a dat Dumnezeu. Când vorbesc de darul lui Dumnezeu mă gândesc la mine ca la un lac de munte.

- „Ce frumuseţe calmă!” arată cu degetul aceia care mi se adăpostesc uneori pe lângă mal.

- „Cât albastru limpede pe luciu şi ce straşnice culori  reflecţi!” spun ceilalţi, comparând cu ceea ce cred ei că Cerul mi-a dat în păstrare.

Dar prin întâlnirea noastră unică, tu nu eşti decât la ce eu, jinduiesc mai tare. Mi-eşti singura cale – mie, unui lac de munte din depărtări -  prin care aş putea să ajung la Mare. Iubesc să dau, fără să cer nimic. Sper că ai înţeles acest lucru. Pentru mine dragostea este un amestec exclusiv de splendoare cu tristeţe şi bucurie. Inima mea, ca un corn al abundenţei,  este plină de un astfel de elixir. Şi în mine nu a murit speranţa că va fi o vreme când voi spune sfielnic: 

 – "Voi, viselor! Vă deschid, larg poarta inspiraţiei dar ştiu că veţi fi doar o palidă copie a ceea ce eu pot să trăiesc acum!”

 Îţi sunt ca o carte. E de fapt, un fel aparte de declaraţie de dragoste ..... om drag ...