disperarea speranței

Suntem tovarăși vechi
bătrâni ca lumea.
Nu ne mai refuzăm nimic,
părtași la tot,
și la toate,
cu disperarea 
pe care o are privirea un copil 
la geamul zăbrelit 
al unui orfelinat,
căutând  ...
un înger, ...
un vis, ...
o dorință...


Sufletele noastre în culori se opun 
gumei de șters suflete,
se opun 
sufletelor prăfoase de gri șters
refuză 
să fie ascunse-n șabloane;
eul meu e viu,
eul tău e viu,
prea vii pentru descompunerea în bucăți, 
fragmentat,
în etichete puse de alții,
în clișee,
în surâsuri de plastic, 
în pași mulți,
pași gimnastici 
alergând în marșuri pe inimile noastre.

Suntem tovarăși atât de vechi,
bătrâni ca lumea
și nu ne refuzăm nimic 
unul altuia.

Am putea plânge
în clocote,
căutând 
adânc în noi un înger, un vis, o dorință, 
o fereastră deschisă...