.....alte gânduri din drum....
Mă uit la oameni. De câte ori călătoresc, mă uit la oameni cu o altă intensitate a intenției mele de a-i înțelege și de a mă mira de spiritul omenesc. Descoperind adâncimile. Plină de mirare pentru diversitatea de neimaginat.
Și, pentru că am observat că aș putea avea această tendință, niciodată nu îi caricaturizez în minte pe trecători. Și nici nu mă distrez copios de lipsa lor de politețe sau nu judec că nu găsesc la ei, cele mai elementare norme de politețe și cel mai simplu standard de bun simț. Asta, e o întreagă lecție, a mea cu mine însumi, printr-un zilnic examen. Și știu că am nevoie de o altă fire un pic mai înțelegătoare (pentru că mă feresc de cuvântul empatic, prea vehiculat în ziua de azi) despre comportamentul uman. Și am învățat că, în afara zonei lor de confort și a cercului cunoscuților, oamenii, noi toții, devenim ”alții”.
Desigur că fără să vreau zâmbesc (hohotesc chiar în tonul mut), la interacțiunile spontane și hazlii și/sau enervant picante, pe care le văd tot mai des în preajmă. Dar mă scutur repede și conștient de acest lucru. Pentru că doresc să-mi păstrez acea poftă nestăvilită de a le știi poveștile, de a le afla întâmplările, cele anodine și cele extraordinare, pe care de exemplu, călătorii au tendința să le spună repede, necunoscuților. Doar așa îmi rotunjesc imaginea despre ei. Doar așa îi văd limpede cu inima și la fel de clari mi-i așez în minte, nu ca foarte puri ci pe ei, ”doar oamenii”. De acolo, mai apoi, merg spre drumul inimii. Poate nu cu toți. Poate cu anume ierarhi, poate unii uitați pe nedrept... Dar însoțiți cu un anume drag de ei... Și ce-mi vine des în minte, e că niciodată în mintea sau inima mea, cu atâta puhoi de zilnic nou veniți - niciodată zic - nu e îndeajuns de aglomerat...
Zilele acestea, însă m-am surprins analizând că apar tot mai mulți oameni care caută greșelile. Care-mi caută greșelile. Cunoscuți sau necunoscuți... O fi o modă? Sau e mult mai rău? E dreptul lor, probabil că își spun să-i avertizeze pe toți ceilalți de potențial ”rău” pe care eu l-aș face. Adevărul e că ei caută greșeli să le speculeze în favoarea lor. Atragerea atenției asupra lor și viață mai puțin maculată. În cazul de față, nu sursa mă interesează pentru că înțeleg că astfel de manifestări îndesite, vin din mai mult decât trebuie aroganță, din narcisism, din răutățile gratuit servite, ascunse în suflet și tratate acolo cu ”fals pozitivism”și cu indulgență. Pe mine mă impresionează astfel de oameni. Pentru că prin răutatea oferită altuia, vezi de fapt fiara neîmblânzită a ego-ului, care s-a trezit. Vezi că ei, la un moment dat - dar de fapt noi toți la un moment dat - mai pierdem și bătălii. Lupta cu așa ceva este mai grea decât non vigilența și tinde mereu să iasă din adormire. Devine grav, când te-a încolțit natura ta sălbăticită... Pentru noi toți căci nu vreau să mă sustrag sub nici o formă...
Doar că ieri, am asistat la astfel de manifestare: n-are rost să spun că am realizat că fondul acțiunii era de fapt, era o imitație a cine știe cărui show televizat. Din cele care-ți intră în intimitate, și te storc până îți scot anume stări de care normal ar trebui să te rușinezi. Dar răutatea aceea pe care am simțit-o în mod real palpabilă, era pur și simplu dureroasă. Era un moment de violență verbală, amorală, total amorală, scăzută și căzută într-un derapaj verbal jegos. Și dedesubtul ei, vedeam atât de clar o nefericire proprie, dar o nefericire imaginară din a cărei carapace nu aveai cum să scoți persoana în cauză. Osificată carapace...
Eu vorbesc de micile drame ale vieții, dar mi-am promis, mi-e mi-am promis solemn, că îmi voi întări pe cât pot, aceea capacitate de a mă bucura natural de frumusețea vieții și că nu voi face comerț de nici un fel, cu sentimentele mele nici cele bune și nici ...
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu