Jurnal de clipe risipite - II -

  "Mie nu mi-e frica de Dumnezeu pentru ca El este drept si bun și știe ce face. Mi-e frica de mine, că n-o să reușesc să fac aici tot pentru ce m-a trimis aici. Dacă mă simt pedepsit, este pentru faptele mele căci el m-a trimis aici cu un scop. Eu trebuie să descopăr acest scop...." ( Florian Pitiș)

.

Am obrăznicia ori poate e un fel de îngâmfare să cred (tu ce zici?), că oamenii cu care rămânem sunt cei cu care ne  întâlnim ”undeva” nu pe șes, nu la urcuș ci pe un ”platou”. Avem în spate, fiecare, drumuri sinuoase și probabil interesante dar separate

Mă furnic toată, plină de emoții, când cred că drumul nostru, în urcușul nostru individual am putea fi sortiți ca parteneri. Echipă pentru un drum destul de colțos înainte! Destul de înalt! Destul de frumos!

Și mai am emoții, când merg cu oameni interesanți ca și tine! Vom ști să transformăm întâlnirea noastră în ceva mai bun decât plăcerea pe care o găsim de a ne explora reciproc în clipele de răgaz reciproc?

Și acum, chiar acum ce facem? Acumulăm încredere? Pentru ca... Strângem puteri? Pentru când?Adăugăm provizii comune? Pentru care bivuac? 

Sau doar ne ”măsurăm” pentru că ne plac alcătuirile noastre reciproce? Și ne vom pierde în discursuri sofisticate și elegante ( sper măcar atât). Sau ne vom povesti, liniștiți și relaxați amintiri, așteptând să ne privim apusurile?
   
  Ori poate d'ăstea ne-a fost țelul să  ne întâlnim astfel. Să ne  trecem unul cu altul niște punți suspendate, lungi  și  înguste peste prăpăstii mari. 

.