Ocheade

                                                                                      (Timișoara, 2009)

Ocheade chicotind demente,

În capu’ meu surprind ascunse,

Idei netrebnic-lacome, bălăoase

Îmi dau târcoale uşuratic.

Se preling scursori, în bolta-mi craniană

Să-mi năclăiască „dreptul la tine”.

„Pergament”, ce-l ascunsesem bine,

în cutele și cuticulele cerebelului,

mai la spate să nu se lase furate

De niscai’va ocheade.

Îi atât timp de când ne desparte un tărâm,

Că eu am rămas suspendată-n așteptare

Pe celălalt ţărm,

Ca o mirare că ai plecat,

Fără să-ţi fi luat rămas bun.

De atunci, nu mai am răbdare să mă duc la culcare

Şi să pot să dorm tun.

Infinit mă doare,

Durere tumoare,

Şi mă doboară că nu te-am stăpânit,

Inchizitorial.

Să te oblig să-mi ceri permisiunea de la existență,

Sfâşietor să te milogeşti

Să vieţuieşti.

Dreptul ce-l am asupra ta e mare

O ştiu!

E clar.

Dar vezi?

Stângăciile îmi ordonă,

Să distrug „pergamente sentimentale”,

Într-un armistiţiu de bătrâneţe şi neputinţă

În care îmi vând stocul de sentimente ieşite din uz,

Motivând simplu: „adrisant necunoscut” ...

Şi tu să nu-mi mai locuieşti în cotloane craniene

Ci să fluturi a libertate

Esenţial.