DE URAT, PAȘI DE RENAȘTERE

Poate e clipa unei posibile urări:

Azi e timpul și vreau să te-ndrăgostești din nou de tine însuți. Să intri înăuntrul tău și să stai de vorbă tu, cu tine. Cu mare drag. Să-ți spui că aștepți daruri și că fiecare moment de schimbare trebuie să fie din cel ce-ți aduce și fluturi în stomac. Io-ți zic, fără fluturi, puși unde trebuie, n-are chic!!!

E de înțeles că, după o astfel de convorbire mintea ta se va mări și se va transforma. Ca un dulap cu un singur sertar, ea, va devenii o minte cu mai multe cutiuțe. Toate de umplut. Din nou.

O astfel de discuție interioară determină până la urmă să pui pe făgaș un flux. O mișcare de translație de la cel care ești la cel care ai vrea să fi. Un robinet care închide ceva și deschide altceva, simultan.

Și când lucrezi cu tine vei învăța să lucrezi cu ”neîndeajunsul” și cu ”foarte importantul”. Apoi, trebuie să ai convingerea că nimic nu-ți iese mai frumos și mai bine decât când crezi că ești în fața unui moment providențial. Al tău. Dedicat ție, în totalitate. Atunci, oricare clipă poate deveni clipa dulce a bucuriei. Și cu nerăbdarea și cutezanța copilului care a învățat să treacă strada, să-ți zici:

- ”Uite-l acum vine, ăsta e! L-am prins, nu l-am scăpat! Și clipa asta s-o ții  bine, s-o ții în frâu, să nu-ți scape.

Și urmele fiecărui ”da” acceptat, vor fi vizibile ca și pașii pe zăpadă. Dar nu tot timpul e ”da”.

Și din nou, cel mai frumos cadou ție, îți este atunci când descoperi că deși vrei să te schimbi spui mai tot timpul ”nu”, ”nu vreau”, ”nu pot”, ”nu încerc”.
Să te aștepți să se întâmple asta! Să știi c-o vei face! Inevitabil, o vei face. Pentru că natura noastră joasă, ne trage privirea înapoi, la drumurile călcate deja ... Și fie că e un ”nu cu încrâncenare și furie” sau un ”nu speriat” sau ”nu-ul celor care nu știu să facă primul pas” să te poți schimba, spunând: ai putea să-l înlocuiești pe ”nu” cu ”ia să văd, cum s-ar putea?„ căci deabea atunci înțelegi că drum înainte încă nu se vede. Și e o cumpănă: între drumurile tale frumoase și comode care rămân în spate, un fel de poteci umblate deja și desțelenirea unuia nou. Și, e o muchie de creastă: între intersecțiile cunoscute și poate deschiderea unei căi secundare din drumul inițial.

Să nu te dai deoparte.

Să nu care cumva să clachezi.

Să-ți spui simplu, cu năduf:
-”Uff, ce mă enervează asta!!! pentru că știu ce și cât mă scoate pe mine din sărite și din limitele mele dar cerul mi-a deschis posibilitatea de a îmi trage sufletul și a-mi pune curajul la-ncercare!!!

Și devine așa dintr-o dată simplu - un pas simplu. Tot mai simplu când mai trag odată aer în piept adânc, adânc, învățând că la orice răscruce de drumuri, te apropii din ce în ce mai mult de tine și de înțelegerea ta mai profundă.  Oricare ar fi drumul ales, el face parte din modelul tău aparte, divers și unic.

Și sleit după toate astea, să te întorci din nou la tine și să ți se pară că ai devenit mult mai frumos.

E înăuntrul tău zi de sărbătoare de re-naștere pe dinăuntru. E clipa când reînnoiești uleiul în candela vieții și poți radia mult mai departe.



.