... nu lăsați pe nimeni să mă vadă în alt fel.

Voi face diferența, de fiecare dată, între realitate și dorințele mele. Vă rog, nu lăsați pe nimeni să mă vadă în alt fel.  

Acest lucru nu înseamnă că viața îmi va fi plictisitoare. Niciodată. Vă rog, nu lăsați pe nimeni să mă vadă în alt fel. 

Mă simt responsabilă să simt. Și s-o fac, storcând în profunzime toate clipele. Cred că pot să zbor și că nu e mare lucru  în a spune asta. Cu simplitate. Așa cum, aruncându-mi ochii spre toate lucrurile și prețuindu-le, știu să văd frumosul în banal. Și că acest lucru e oricui, accesibil. Știu să rezonez  cu poveștile străinilor la fel ca la poveștile prietenilor mei. Și la fel se-ntâmplă cu mirarea, care devine un fel de lut din care modelez iubire. Și chiar, uite ție,  îți înțeleg cuvintele de ”nu”, care leagănă cuvintele mele de ”da” fără prejudecăți. Vă rog, nu lăsați pe nimeni să mă vadă în alt fel. 

Știu că hrubele ne pot fi luminate și mlaștinile asanate, știu că fiecare are trăiri degradante pe care le ascunde în adânc și nu le ascultă și știu că noi  suntem câteodată, oglinzi unul pentru altul în bine sau în rău ... așa cum mai presus de toate înțeleg  ce însemni și ce simți ...

... înțelegi atunci de ce eu, îți știu și anvergura aripilor...

... te rog, nu lăsa pe nimeni să te vadă altfel ...