depinde de noi ( construcții VII)

....................................
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
.....................................
 (”Sunt un om viu” - Nichita Stănescu)

Depinde de noi să ne prefacem că totul e bine sau să prefacem totul în bine! 

Depinde de noi ce facem când vedem mizeria din jurul nostru. Pentru că numai într-o astfel de stare de sărăcie ne arătăm noi nouă, cât de abandonați suntem dezamăgirilor în loc de a înțelege tocmai prin asta cât de minunat este să trăiești. 

Depinde de noi să ne limităm la dorința coconului călduț, întunecos, familial, din mlaștina vâscoasă a egoismului nostru de judecător a tot și a toate, dar mai ales a arbitrajului pe care-l facem cu nemilă față de cruda  realitate.

Până la urmă, depinde de noi cum ne înțelegem datoria noastră de a ne folosi șansa de a trăi din plin. 

De noi atârnă și auto-considerația și mai ales plăcerea de a trăi mereu ca ”noi cu, noi-înșine” și nu  legați de viețile, opiniile, legile, limbile, limitele impuse și improprii nouă. De ce? Pentru că sunt ale lor și nu ale noastre și pentru că o astfel de stare ne impune cu încetul o simplă anesteziere a memoriei.

E în puterea noastră, la fel ca un cal răpciugos după ce a mâncat jăratic, să ne scuturăm de oamenii care vor să salveze lumea s-o facă mai bună dar doar, sub umbrela gândurilor și acțiunilor lor.