Așa că m-am gândit
cel mai bine e
să-ți spun povestea
cu omul care culege sunete,
ori cu omul care culege inimi,
cu acei prea mulți
oameni culegători doar de recolte
perfecționiști,
închiși în ei,
ce suferă de tragedia nedesăvârșirii.
oameni, ce devin mult mai complicați
când sunt căutați înauntru...
și mie mi-e frică să înaintez
din cauza lor
ca acele sentimente ale mele
cuibărite
să nu devina cicatrice ale nimicului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu