Dacă vrei ca sufletul să se liniștească dar să nu adoarmă, dacă vrei să
înveți să te hrănești cu timp dar să simți cum puterea gândirii îți
stă suspendată în prezent sau doar simplu dacă vrei să ai răgazul de a
te privi tu, pe tine însăți, în ochi pentru ca mai apoi să ai ochii
limpezi, rechemă-ți amintirile și sentimentele din copilărie. Cu ele descoperim zone
necartate ale inimii și minții. Prin ele înțelegem că toată lumea pe care am
cunoscut-o și-a lăsat amprente adânci sau abia vizibile asupra noastră.
- Cum altfel? spuneți, cum să descoperim, ca pe o linie de continuum și
propriile crize și victoriile personale. Uitându-ne iar și iar la
nașterile și la dezvoltările acțiunilor noastre, la ciclurile proprii de
speranță, și la alternanța lor cu cele ale dezamăgirilor.
- Uite așa viața ne devine mai
clară! Uite așa ne înțelegem misiunea! Și dacă mai suntem și onești, orice plecare și orice rămânere, orice
cotitură sau răscruce devine o înaintare îndrăzneață pe teritoriul
neexplorat al inimii.
.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu