Din micile izbânzi zilnice

Vă spun cu mâna pe inimă, viața mea nu e cea ce vedeți voi acum sau ce vă închipuiți că știți despre mine. Viața mea de departe e cu totul altceva! Compusă din prejudecăți ce s-au sedimentat până-n fibra mea cea mai intimă, din frustrările a generații de dinaintea mea și pe care mi le-au transmit așa cum se transmit cerceii cu diamante, numai în familie, își stabilește un perimetru ce depășește ceea ce familia, sau orașul, sau țara asta ar concepe să-mi permită.
 
Viața mea e o trăire acută a conștiinței finalului pe care mă fac că n-o văd, în care nu spun nimic de sentimentele mele, pentru că da, ”rufele se spală numai departe de ochii lumii” dar până acolo e atâta lumină de străbătut încât de multe ori mă simt pierdută. E o sumă de mici plăceri ce le adun în coșuleț la fel ca o scufiță roșie, să le dau altora pentru că am fost învățată că altfel nu au nici un gust.

Viața mea are o istorie aparte de care am început să fiu conștientă târziu, căci am fost învățați să spunem că dacă rădăcinile nu ni se văd, ele prea puțin contează și o geografie aparte, cu drumuri dese și scurte, cu călători lungi, cu drumuri atât de departe încât trec peste oceane și peste continente, cu drumuri de pelerinaj atât de uimitoare încât nu am inventat cuvinte ca să mi le pot povesti.

Viața mea e atât de uriașă ca să cuprindă răsărituri reci grandioase și plin de singurătate și furtuni personale provenite din războiul cu toată lumea și uneori atât de casnică că pare un tărâm plin de dulcețuri și arome de cămin ce a supraviețuit imperfecțiunilor.

Viața mea, vă spun cu mâna pe inimă, devine o călătorie memorabilă laolaltă cu marile mele îndoieli despre tot și despre toate, laolaltă cu micile mele izbânzi pe care tind să le neglijez.

.( IvoneS)