Domnul ”Z” și caisele proaspete

Într-unul din proiectele mele l-am cunoscut pe Zet. Îi spun numele pentru că nu-l veți descoperi nicicând. El trăiește într-un loc unde oamenii sunt știuți doar după poreclele lor. Poreclele primite de mici,  oarecum pornografice. 

L-am cunoscut într-o zi, unde fusese invitat cu mai mulți prieteni la o sală somptoasă de hotel. Eu adusesem de acasă de la Ploiești, caise proaspete de grădină și cafea  de la ”Florescu” marele cafegiu bucureștean.

Zet, avea 38 de ani lucra la o spălătorie auto, mâinile lui erau umflate de la apa rece chiar și vara. Era și a rămas  o fire veselă și este foarte sociabil și încrezător cu toată lumea. L-am întrebat:
 
- Zet îți plac caisele? Nu prea ai mâncat din ele.
 
- Te rog scuză-mă, îmi spuse. Nu, nu-mi plac sunt tari și acre. Cum zici că se numesc?
 
Așa am aflat eu că nu mai mâncase caise niciodată. Sau nu-și aducea el aminte. Nu pentru că ele nu se găsesc, ci pentru că el mănâncă un singur fel de fructe, cele cu care era obișnuit la orfelinat:  vara banane și iarna mere. Așa am descoperit  că fusese unul din copiii care a stat până pe 9 ani legat de pat și căruia i se dădea mâncare pasată ca s-o mănânce singur  să nu se înece. Și da e cam grețos să te uiți cum mănâncă hulpav și fără să mestece din farfuria în care își face un terci pasat și acum. Cafeaua mea de  la marele cafegiu de capitală, ei bine nu avea pentru el nici un efect, nici un gust, nici o aromă specială doar că era prea amară. Ar fi aruncat-o dar știa că nu e politicos acolo la hotel așa că a mai adăugat 5 lingurițe de zahăr în ceașcă, și-a dat-o pe gât.
 
Din acel moment a început prietenia mea cu Zet.  De câte ori mergeam în orașul lui, cumva ne vedeam câte un pic.   Mă conducea, mergând împreună cu autobuzul doar să mai povestim. Încă se mai legăna în față și-n spate  dacă nu-i puneam întrebări. El niciodată nu se așează pe scaun. Chiar dacă autobuzul era gol. Era gata de fugă mereu. 

Mi-a zis că plănuia să ajungă la Ploiești și apoi  după ce mă vizita să vadă muntele. Nu mi-a cerut să-l găzduiesc, ar fi dormit în gară. Cu așa ceva era deja obișnuit. Reținuse dintr-o discuție că  muntele e foarte aproape de casa mea. Ar fi fost marea lui aventură, să ia de unul singur trenul direct și să doarmă o noapte în altă parte și apoi să se întoarcă, învingător acasă. Venea la Ploiești să mă vizite pentru că așa se face între prieteni, mi-a zis. El nu avea rude, prieteni îi socotea pe puțini, dar pe o mulțime de femei bune le striga „mamă”. Universul lui era foarte strâmt. Pentru asta își strângea bani. Erau bani mulți, după socotelile lui.  Ei bine asta a fost marea mea lecție. Am învățat de la Zet cum se strâng banii pentru ce îți dorești foarte mult. Oare  eu am ceva care să-l doresc cu aceiași ardoare ca și el? Cum lua salariul, întâi și-ntâi, punea bani deoparte pentru dorința lui. Apoi, își plătea toate datoriile. Cum își făcea el socotelile din restul acela de câteva sute de lei? Ce-și cumpăra și cât, pentru mine erau lucruri de neînțeles. Dacă nu-i ajungeau banii pentru multele lui dorințe imaginare sau reale nu inversa prioritățile, nu lăsa cheltuielile neplătite ci adăuga bani câștigați separat. Mergea cu ziua pe ”la cocoane” să lucreze în timpul liber. De multe ori era păcălit. La bătut covoare, la șters geamuri mari de vilă și la dat zăpada din căsoaie cu câte 3 mașini în curte însemna munca trudnică iar ”propetarii” îi dădeau o zeamă chioară și-o pâine și nu primea de multe ori banii făgăduiți. Dar el tot aduna. Pentru un bilet dus-întors până la Ploiești adică 120 de lei  i-au trebuit 5 luni de strâns.
 
Încă nu a ajuns la Ploiești. S-a întâmplat ceva care era mai important decât marea lui aventură... A primit permisiunea să facă gratuit un curs de 2 - 3 săptămâni de frizer. Drumul la Ploiești l-a transformat  în cel mai râvnit obiect: primul aparat de tuns. Un chilipir second hand, care cam ciupea așa că proprietarul frizer  l-a vândut imediat. 

Acum Zet tunde în timpul liber. Tunde și cântă. Cineva a glumit cu el povestindu-i despre Bărbierul din Sevilla și spunându-i că un tuns bun se face doar  cu cântec. De fapt lălăie pentru că e afon. Cam tare dar plin de voie bună. Îmi veți spune că n-o să se înghesuie nimeni  la ”frizeria” lui. Cam așa și e. Dar își tunde toți prietenii pe gratis sau pe o Coca -cola. Alteori tunde căței, pe la cucoanele cu vile. Așa se alege cu mușcături zdravene. În prima duminică după ce a luat diploma și își achiziționase aparatul de tuns, a plecat la Leagănul unde a copilărit. S-a  dus să-i tundă pe cei de acolo, pe ”frații lui mai mici”. Îmi spunea că după ”revoluție mai primeau haine și mâncare” dar el și-ar fi dorit să  arate fercheș tot timpul iar a fi tuns proaspăt era idealul lui (lor) de a arăta normal. La orfelinat ai 2 variante ori tuns chilug, măsura autorităților anti-păduchi, ori ciopârțit urât cu o foarfecă neascuțită.

Când Zet a făcut 40 de ani, am făcut o mare petrecere. Din partea mea, am dus ingrediente și ca un adevărat master chef am făcut tort de biscuiți. În fața ”băieților”, a prietenilor lui.  Pe al lui Zet mai mare. Celelalte porții, la care au lucrat chiar ei, un pic mai mici dar nebănuit de mult de muncite și spectaculoase, pline de nuci, bucăți de ciocolată și stafide. Vă imaginați, făcute de mâna lor exact  ca în concursurile de la televizor! Împachetate în poleială și folie de plastic. Când au plecat țineau prăjitura în mână la fel ca pe un cofraj cu ouă. Zet ne-a cinstit cu  Coca cola. El nu bea alcool și era terorizat de gândul că ar putea întâlni bețivi la fel ca de orice altceva ce ar putea genera  violență.

Între timp Zet a învățat să-și facă listă de cumpărături, să-și plătească utilitățile, să  meargă la doctor și să-și ia medicamentele de pe  rețetă singur. Știe să gătească ciorbă și macaroane, cartofi prăjiți și ouă.  A scăpat de niște ”prieteni care se agățau de el în ziua de salariu”, nu mai merge la biserică sâmbătă de sâmbătă să primească pomană, mi-a zis că a lăsat locul altuia. Și-a schimbat 3 servicii dar  mâinile îi sunt tot umflate. S-a supărat pe cucoanele rău platnice și are o nouă listă de doamne la care deretică. Zet în sfârșit are buletin și știe să-și scrie citeț numele. Își face an de an ziua cu vecini și prietenii și le face cadou câte un tuns. Când află că ajung  pe acolo, mă așteaptă cu o ciocolată cu rom și nici nu mai vrea să ajungă la Ploiești pentru că a văzut muntele  într-o altă excursie cu copiii de la Orfelinat. Nu,  el acum vrea să  iasă din țară, să vadă Nisipurile de Aur. Are planuri să își aducă prin contrabandă, vre-un kil de nisip de aur, să-l vândă și să-și facă cu banii, frizerie adevărată.
 
Și chiar în aceste zile, Zet stă să vadă Campionatul Mondial de Fotbal. Nu pentru că ar fi fan, el nu a participat la vre-un sport în viața lui. Dar clienții lui, îi cer tunsori identice cu ale fotbaliștilor. Zet e pe cale să devină un mare Hair-stylist, printre ai lui. 

.