Dudul

 

În Ploiești-ul anilor 50, toată lumea avea dudul lui în curte. După cum știți (sau veți afla acum) dudul e o plantă dioică. Cumva mai pudică zic eu. Florile sunt unisexuate, cele mascule pe plante diferite de cele femele. Adică dude (fructe) coapte care să-ți cadă în cap sau să îți murdărească hainele, găsești doar pe anumiți pomi. Pe atunci era vorba că după unii duzi poți mătura, după alții nu e nevoie. Iar bunicul era mândru de fapt că la noi erau duzi care nu făceau fructe.

De două ori au crescut bunicii viermi de mătase. La începutul războiului, când au și plantat duzii în curte și mai apoi în anii 50 când pânzeturile erau pe cartelă și predarea unei ”norme de gogoși de viermi” îți asigura dreptul la 1.5 metrii, adică o rochie de mătase pe an. Mama, cea mai mică dintre frați, știa perfect tehnologia îngrijirii viermilor de mătase și era responsabilă cu hrănirea lor și îmi zicea de mutrele pe care le făcea, la fel cum azi ar face un copil pe care-l trimiți să plimbe animalul de companie când de fapt el ar vrea să se joace pe tabletă. Dar prețuia și mătasea naturală mai mult și mai altfel decât alții ca și cum dacă ea a crescut viermi, avea dreptul pe viață de a purta materiale diafane.

Dintre poveștile nenumărate ale curții/străzii, una este și despre dulceața de dude. Dulcețurile se clasau în copilăria mea în dulcețuri de calitate și cele de uz propriu. Cele laborioase și greu de procurat: fragi, nuci verzi, cireșe amare, prune verzi și celelalte. Încă sunt supărată pe acest clasament pentru că dulceața mea preferată, cea de vișine nu este pusă printre favorite. Dulceața de dude de fapt nu exista. Fructul perisabil fără miros, care ”să bălega” dacă îl amesteci cu zahăr, ei bine nu merita să strici zahărul pe el, spunea toată lumea. Dudele erau doar pentru țuică acolo unde cineva făcea așa ceva și dat la găini ( în cazul nostru),

Ei bine au trecut anii, și am descoperit deliciile dudelor uscate, a jeleurilor și marmeladelor din dude a dulceții plătită în Euro. Dudul cel mai apropiat e cel din curtea Poliției așa că nu mă îndeamnă nimeni să mă cațăr pe gardul lor să iau câteva. Dar îmi aduc aminte cele mai frumoase clipe în Canada cu nepoții prin pădure la adunat dude. Noi și veverițele, la întrecere.

 

.