Știți, există o meserie rară care se numește ”inginer în avertizarea udărilor” mai scurt inginer de avertizare. Un om pe județ. 40 cu totul, pe țară. Un fel de consultant pentru cei care irigau. Asta am fost eu câțiva ani de zile. Țineam și o evidență a cantităților de apă căzute în diverse locuri.
Azi dimineață mi-am adus aminte că la 8 dimineața, vinerea, dădeam ”operativele” la o mașinărie greoaie care ni se părea atunci culmea civilizației. Povesteam printre pârâituri cam ceea ce auziți acum de la rubricile meteo televizate și scriam niște tabele desfășurătoare mari, lungi, cu pix albastru, roșu și verde, cu titluri subliniate cu două linii. Marea problemă, îmi aduc aminte era să găsesc mereu pix cu pastă verde.
Într-o vară, stăteam la barieră în tren pentru că acesta nu avea intre în gară Ciorani și de acolo pe un drum de țară, aveam o priveliște perfectă asupra locului meu de muncă, a stației meteo și a curții pline de tractoare și țevi de irigat. Trece de ora 8, și eu lipseam, lucru nemaiîntâlnit până în acel moment și-l vedem din depărtare pe paznic ieșind tacticos din biroul meu, mergând cu cilindrul gradat spre stația meteo și imitându-mă pe mine, cu gesturi ritualice. Dacă la ora 8 trebuia măsurată apa de ploaie, el nu dorea să fie încălcat protocolul. Vă dați seamă că la ora 8.20 ar fi fost o altă cantitate de apă, nu? Deschide portițele, deschide ușițele mai delicat decât îi intra în obicei. Toarnă din rezervorul metalic, apa de ploie strânsă peste noapte. Cilindrul gradat plin strălucește în soarele dimineții se uită la el ducând-l la înălțimea ochilor concentrat și apoi de sus de la înălțimea brațului, vărsă apa în pământ, încet ca și când la o pomană ar fi oferit ofrandă morților. Era o așa caricatură a gesturilor pe care involuntar le făceam încât noi, un vagon întreg de navetiști ciorăneni strânși să coborâm, urmărindu-l și eu comentând ca la meci, am râs, făcând din nea Vasile (sau poate Gheorghe sau poate Ilie) un personaj cunoscut în 3 sate. Nea Vasile cel corect!
Totul era foarte simplu. Singurul lucru care trebuia făcut, în afara păstrării orei era ca citirea gradațiilor până unde ajungea apa să se facă la nivelul ochilor. Altfel există o eroare de paralaxă dacă observatorul nu face citirea perpendicular pe instrumentul de măsură. Dar cum nea Vasile nu știa ce e aia paralaxă în schimb era omul cel mai corect și paznicul cel mai cinstit din acele vremuri, pur și simplu umpluse cilindrul cu lichidul de peste noapte, îl ridicase la înălțimea ochilor apoi vărsase apa conștiincios. Partea în care eu veneam și notam citirile în birou, îi era practic total necunoscută.
Eu, pe nea Vasile îl luam cu mine de frica șerpilor care vânau popândăi de pe acolo. Iar el era atent pentru că toată tehnologia aceea, vorbitul la o stație portabilă, transmiterea cu glas grav a unor date, i se păreau, de un mister copleșitor iar eu preoteasa ploilor.
Așa că acum, pe ploaia asta care nu se mai oprește, un gând bun, o lacrimă și o rugăciune pentru orice nea Vasile al nostru care ne păzește și ne îndrăgește cu un respect infinit, despre gesturi de fidelitate și zâmbet de aducere aminte și despre cum un om îți poate oglindi personalitatea, lecție pe care o țin minte uite de 33 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu