Despre simpatie cu gând bun

 

Am început să mă reîntâlnesc, ușor ușor cu oameni pe care nu i-am mai văzut de un an și ceva. De la asta mi se trage că îmi pun o întrebare, nu gravă ci urgentă:

 

- Și dacă uităm să ne revizuim sentimentele și cunoașterea după toate aceste zile? Cât și câți ne vom fi înșelat?

 

Spun asta pentru că încep să descopăr că sunt taxată deja după etichetele pe care mi le-ați lipit într-un timp al cunoașterii față-n față, când de fapt eu și la fel și voi, la ieșire din ceea ce experimentăm azi, am devenit și vom deveni alții. Și dacă nu știm să cuantificăm așa ceva vom pierde? Azi, vom da peste oameni cu totul și cu totul noi. Cu totul și cu totul necunoscuți. Până și numele rostit și nu gândit va răsuna altfel între noi.

 

Uitați-vă voi la voi, doar o clipă. A crescut starea de ostilitate permanentă, nu mai interesează și experiențele altora, s-a mărit atitudinea provocatoare, din cauza competiție unul cu celălalt. Când te întrebi sau îi întrebi la ce fac competiție, rămân tăceri, doar tăceri. Oamenii vorbesc de dreptatea lor, cea de acum 30 de ani, cea de acum 10 ani, cea de acum un an. Atitudine zeflemistă, o la asta suntem buni mai ales noi ploieștenii, constant criticăm.

 

”Râzăreți”, spunea cineva din copilăria mea când îi descria pe aroganții care batjocoreau totul, te pun la-ncercare, și-ți toarnă mereu glume nesărate. A te contrazice cu ei, a încerca să arăți cuiva că de fapt dreptatea e uneori și de partea ta sau că oricând ai și tu o posibilă parte bună în participarea la un schimb reciproc de idei, (acolo un procent oarecare de bine), îi fac să creadă că ai intrat într-un război al dialogului cu ei. A câștiga mereu nu cred că e un țel, mai ales când rănești sentimente, mai ales când vezi că pierzi oameni pe drum. 

 

Când e vorba despre noi, cerem empatie fără să ne punem întrebarea dacă noi o facem constant și continuu. Și apropo, eu nu cred că poți fi empatic cu cineva atâta timp cât îl antipatizezi. Dacă se întâmplă asta, scuze, dar nu ești autentic, și asta se vede bine pentru că există incongruență între vorbe și fapte.

 

.