Milan Kundera - Iubiri caraghioase (din povestirea Morții vârstnici să cedeze locul morților tineri)
(...) omul s-a trezit în baie, în fața oglinzii ovale de deasupra chiuvetei, ținând în mâna dreaptă, deasupra capului, o oglinjoară rotundă în care se uita vrăjit, la începutul de chelie. Și l-a cuprins deodată o o prostă dispoziție cronică, ba, mai mult a început chiar să-l bată gândul sinuciderii. Firește (și asta trebuie subliniat pentru a nu vedea în el un isteric, sau un prostănac), își dădea perfect seama de caraghioslâcul acestui gând și știa că niciodată n-avea să-l pună în aplicare ( râdea în sinea lui de propria scrisoare de adio: Mi-a fost cu neputință să mă împac cu chelia. Cu bine!) dar destul și faptul că un asemenea gând, oricât de platonic ar fi fost el, i-a putut trece măcar prin minte. Să încercăm totuși să-l înțelegem, a încolțit în el probabil, așa cum încolțește în sufletul unui maratonist dorința irezistibilă de a abandona cursa atunci când la mijlocul traseului constată, cu părere de rău, că va pierde întrecerea în chip rușinos (și, pe deasupra din propria-i vină). Așa și el, considerând întrecerea pierdută, n-a mai avut nici un chef să alerge mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu