Pepit în Piaţa Unirii

 

 

Şi-n ceaţă,

dimineaţa

mai exact dis de dimineaţă

de-atâta dor,

dornică de tine

că bătea nerăbdător ornicul lui „tu” în mine

m-am dus

să hrănesc porumbeii.

 

Flămânzii.

 

În piaţa dosnică

cu ecouri pavătă ştii bine, de paşii tăi,

mirosea a tine,

hmm,

mirosea tare bine!

Mirosea încă a noi nedezlipiţi

a amprente

încarnate

în bănci lustruite de piatră.

 

Mirozne pluteau încă în ceaţă.

 

Au  fâlfâit primii,

guşatul şi pieptoasa.

El pintenat

cam îngâmfat,

ea o micuţă pieptoasă duioasă,

doar o puică grasă!

 

Aripă lângă aripă şi-au văzut de treabă

că eu a mirare

n-am mai făcut volute de mălai,

dis de dimineaţă.

 

Ce mai!

Neruşinaţii,

un guşat ş-o pieptoasă!

 

Ce mai!

se drăgosteau de-au încins pavajul!

Ce dacă’s  mai bătrâiori în lumea lor păsărească

Nemernici’s imorali!

Se iubeau columbeşte

la vedere

ignorând ambrozia  ploii de firimituri.

 

Perechile au orizontul limitat la reciprocitate,

orbi, să dea din înţelesuri şi altora.

 

Înconjur,

cu figuri de tangou

el, îşi pieptănă bretonul cozii

berbant,

ea porumbaca, se etala,

se ciugulea delicat galeş

sub aripi.

 

Ochiade tandre!

Expuşi!

 

...nepăsători,

Printre ceilalţi laolaltă ciugulitori.

 

Până m-am uitat pe mine,

am stat

de dor de tine în ceaţă,

la piaţă,

dosnica piaţă

să-mi hrănesc ochii şi sâmburul inimii cu dragoste porumbacă.

 

Cu drag de pepit,

râmnesc la tine friguros.

Ştii bine!

 

Da’ ce-o să mă mai înnoiesc de-acu’!

Da, mă voi pulveriza peste piaţă,

fin,

intra-voi în dalele încastrate

să te aştept

o viaţă

cu dragostele

încinse

căci

numa’ nerozii,

din coltucuri de dragoste veche

fac firimituri.

 (2009 - din volumul Irizații caline Editura Eubeea)