Un pâlc de arbori de tisa se numește Ivaie de unde și numele meu...

În această povestire este vorba despre numele meu și despre povestea tisei. În antichitate, celții o numeau ivos (sau eburos) de unde și numele meu Ivone transformat de-a lungul anilor: ”un pâlc de tisă” = Ivaie.

Când întrebi pe cinevaceștiu despre tisa, toți îți citează versul lui Eminescu din Doină: ”De la Nistru pân-la Tisa tot românul plânsu-mi-s-a ....” ... și cam atât. În orașul meu natal găsești rar câte un arbore de tisă și ăla tuns și ciufulit prin parcuri.

Istoria, literatura și botanica spun că tisa e o plantă dură, un conifer și are un loc de cinste în literatură: locuiește în multe din poeziile lui Wordsworth și este un ingredient de bază în poțiunile de otrăvitoare, în ”Macbeth” și în cărțile cu detectivi. Copacul, a fost venerat datorită longevității sale. Copaci de peste 1000 de ani sunt în Normandia, Marea Britanie și mai ales în Bretania. La druizi, reprezintă simbolul cunoașterii, al doctorilor, savanților și paznicul naturii din întreaga pădure. În mitologia greacă era copacul lui Hecate, Demeter și Persefone. Și alăturarea cu aceste zeități vorbește nu de simboluri ale morții și vrăjitoriei ci din contră de ”perpetua întoarcerea naturii și persistența vieții”. Un fel de vrăjitorie bună. Un astfel de arbore este consemnat ca o ”ușă” = intrare - ieșire între cei vii și morți pentru că copacul are capacitatea (rară) de a-și înrădăcina ramurile cele mai de jos, cele care atârnă de pământ stratificându-se, în așa fel încât trunchiul central dispare și ramurile se sprijină pe tulpini noi formând un fel de cupolă.

În fotografia alb negru găsim prezentat un astfel de copac transformat într-o ”capela vie dintr-o tisă” (la Haga).

Din lemnul său, care putrezește cu mare greutate, deopotrivă solid și flexibil, se făceau arcuri și săgeți. De aceea numele Yvonne este uneori asimilat și cu denumirea unui arc foarte flexibil. Săgețele erau periculoase și căutate în Evul Mediu pentru că erau înmuiate în decoctul otrăvitor din frunze și semințe de tisa.

În Europa au rezistat toponime precum Evreux, Ivry sau chiar Tasso în Corsica.

E un conifer mai aparte, nu produce rășină și nici conuri. Copacul nu are ”ace” ci mici frunze aciculare, persistente. Reproducerea e lentă, înălțimea e max. de 20 de metri. Înflorește la sfârșitul iernii și se polenizează primăvara devreme. Fructul este un ”aril„ care se înroșește și cade. Arilul este singura parte comestibilă și foarte gustată de păsări. Din el se fac dulceață și sirop pectoral. (Eu nu am găsit rețete contemporane)

Momentan, taxol-ul toxina extrasă din plantă este unul din remediile anticancerigene asupra cărora se fac multe cercetări.

La latitudinile noastre dăm pentru tisa cu boabe roșii (Taxus baccata). Tisa este un conifer care aparține familiei Taxaceae. Genul Taxus se referă la o duzină de specii care populează Nordul SUA (Taxus brevifolia Nutt.), Canada (Taxus canadensis Marshall), Florida (Taxus floricana) și Mexic (Taxus globosa), Japonia. (Taxus cuspidata Siebold & Zucc.) și China (Taxus marei și Taxus wallichiana).
Sursa
https://gallica.bnf.fr/blog/09102023/lif?fbclid=IwAR30id9gqNd1j0qqXwITCRduqBvtORqaHqee3NBiX2SD6R0IUdAd1eA4G4s&mode=desktop