Uneori sunt atât de derutantă eu, de mine cum acționez în condițiile neprielnice
Uneori din
cauza împrejurărilor exterioare mă trezesc că o iau pe ocolite. Și-mi
dau seama că nu e numai o întârziere în drum, drumul meu cel adevărat. Mi s-a întâmplat când divagarea de la drumul original a devenit fatală, pentru că la un moment dat încercând să mă întorc, nu mi-am
mai găsit locul. Nu mai aveam condițiile inițiale prielnice. Acum înțeleg că de
fapt am intrat un nefericit ocol al inerției sau al fricii.
Prea târziul nu ajută.
*****
Alteori îmi pregătesc, chiar festiv
temeri. Le numesc cu neliniște, ”temeri anticipative”. La mine sunt o
tară socială. Apar. Cresc. Țin, până-mi paralizează gândurile și bucuria de
acționa.
- Dar ce-o să zică x (îmi spun) sau y?
Și greutatea asta,
nemarcată, mă macină și mă direcționează spre cusururile, spre lacunele, spre metehnele mele pe
care le reconsider imaginar, prea mari. Și-mi spun:
- De nedus! De
renunțat! Ia las-o baltă!
De bunăvoie mă refuz și mă auto dezarmez când de fapt aceste temeri sunt un ambalaj oarecare.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu