Dis-de-dimineață ( I )

 Dis -de dimineață
însămânțez o imagine
cu mine-năuntru,
total înăuntru.


Apoi mă străbat angoase că ar putea fi nefecundă,
și că o să aflu într-un 
prea târziu, cu fluturări de neliniște,
că asta, 
exact asta ar fi fost cea mai  perfectă imagine a fericirii,
și eu am eșuat.


Nu mă dumiresc încă?
E un simplu exercițiu de admirație 
sau am exagerat?
Ș-atunci din pur narcisism
oare, 
voi fi acaparată 
prinsă în plasa adâncului
ca într-o acoladă
de atemporal exil?


Dis de dimineață,
vămile memoriei se deschid
mereu în așteptarea speranței
respir rar
poate azi e ceva în aer  
- îmi zic - 
și pot să-ți vizitez sufletul! Sufletul ți-l văd
dar nu-l pot cunoaște
fără să fiu invitată înăuntru.


.