Când oamenii încearcă să-i convingă pe ceilalți, de credințele, de obiceiurile, de dorințele lor o fac deoarece încearcă să se convingă pe ei înșiși.
Dar asta ne costă destul.
Educația (ca și istoria) e de prea multe ori scrisă de învingători după tiparele însușite de ei. Nu de cei mai deschiși la minte, ori de cei mai înaintați în înțelegere.
Și, uneori ”învingătorii” nu sunt dintre cei optimiști ci acel tip de trădători care te-au înfrânt, care te-au răstălmăcit, care te-au frânat și care te învață să te minți în continuare și mai ales te ajută să te încurci în propriile tale înțelegeri. Așa pot profita adesea cel mai mult.
Dar asta ne costă destul.
Dacă le iei confortul, îi lipsești de televizorul care le servește mâncarea pentru creier, de dușuri uneori și de haine mândre ori curate, aceleași creaturi minunate, inteligente și chiar prietenoase până mai acum o clipă, devin rele și violente. Pentru că reacționează ca și cum le-ai pus viețile în primejdie. Și fețele și inimile lor dar mai ales ochii lor, ne arată că nu mai au avantajele umanului și nici nu se mai gândesc la a fi omenoși și nici nu își doresc să își recupereze omenescul.
Dar asta costă destul.
Și mai rău e că cei din jur nu mai aleg să se lupte cu frica și neputința din ei ci cu tine. Pentru că vor să acopere neștiința lor de a ști care le sunt limitele, frica de a nu ști dacă în situații extreme se pot descurca. Gândul tău stă în a te scoate la suprafață, la acel nivel la care bănuiești că vei fi inclus cu demnitate și admirație, în amintirile celorlați.
Iar asta costa destul.
Virtuțile nu sunt cunoștințe prin care afli cum e să desparți ”binele” de ”rău”. Ele nu sunt ”chestii” care pot fi doar ”primite” și prin asta însușite. Nu se lipesc de noi doar prin ”auzire”. Nepracticate, neexperimentate, nu ne arată adevăratele limite. Ale noastre limite. Oricând, o virtute e perfectibilă atât timp cât tu ești dispus să crezi că ești perfectibil.
Iar asta, nu știm cât ne va costa?
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu