Amos Oz ”Din ce e făcut un măr?”

....Uite pe de-o parte eu totuși știu, fiindcă trăiesc o existență de spion. Asta stă scris în ”Povestea despre dragoste și întuneric”, ascult conversațiile altora, privesc oameni străini și dacă aștept la o coadă la policlinică, sau într-o gară sau în aeroport - niciodată nu citesc ziarul. În loc să citesc un ziar, ascult ce vorbesc oamenii, fur frânturi de conversații și le întregesc. Sau mă uit la hainele oamenilor, sau mă uit la încălțări - încălțările îmi povestesc întotdeauna foarte multe. Mă uit la oameni și ascult.

Vecinul meu din Kibbutzul Hulda, Meir Sivahi, spunea: De fiecare dată când trec prin fața ferestrei odăii în care scrie Amos, mă opresc pentru o clipă, scot un pieptene și mă pieptăn, fiindcă dacă am să intru vreodată într-o povestire a lui, vreau să intru acolo pieptănat. Teribil de logic dar asta nu se întâmplă în cazul meu. Să luăm de exemplu un măr. Din ce este făcut un măr? Pământ, apă soare, un pom și puțin gunoi. Dar el nu seamănă cu ele. Așa și povestea, ea e făcută desigur din o sumă de întâlniri, și experiențe și ascultări

Cel dintâi impuls al meu e acela de a ghici ce-aș simți dacă aș fi el, ce-aș simți dacă aș fi ea, ce-aș gândi? Ce-aș vrea? De ce anume mi-e rușine? Ce, bunăoară ar fi important ca nimeni în lumea asta să nu știe despre mine?”

......
 “Cu anii îmi pierd treptat impulsul de a dispreţui credinţele şi ideile care, după părerea mea, n-au niciun temei. Să-i luăm, de pildă, pe cei care cred în minuni, în semne, în talismane sau în morminte sfinte. Îmi pierd treptat impulsul de a-i înfiera, pentru că lumea e un loc destul de neprielnic şi viaţa nu se termină cu bine, viaţa noastră a tuturor se încheie cu o stingere treptată, cu boli, cu demenţă, cu moarte, se termină rău. Iar pe drum sunt nu puţină suferinţă, şi decepţii, şi pierderi. Aşa că, de fapt, ce-mi pasă dacă un om găseşte o mică mângâiere în faptul că sărută amulete?... Orice om din lumea asta e liber să-şi găsească orice consolare care să-l mângâie, chiar dacă după părerea altcuiva aceea e o mângâiere hilară sau prostească. Nu cunosc aproape niciun om care să nu aibă două, trei superstiţii. Inclusiv laici. Inclusiv eu… Niciodată n-am să ridiculizez un om pentru superstiţiile lui, nici pentru o credinţă care nu e superstiţie, cât timp nu e în ea nimic care să dăuneze semenilor şi cât timp el nu încearcă să-mi impună să fac lucruri pe care eu nu vreau să le fac şi în care nu cred.”
 

“Mă folosesc de verbul “a ademeni” deoarece întotdeauna am considerat că educaţia şi învăţământul sunt o chestiune de ademenire. E ceva aproape erotic. Profesorul aspiră să-i îndrăgostească pe elevi de ceea ce iubeşte el, profesorul. Da. Să ademenească… Te-ai gândit vreodată că dicţionarul Ministerului Educaţiei e plin de verbe preluate din domeniul violenţei sexuale? Să introduci valori, să adânceşti cunoştinţele, să înrădăcinezi dragostea de patrie, să deschizi şi să înfigi, şi să lărgeşti, şi să semeni. De ce să nu schimbăm cuvintele astea cu verbe din domeniul curtării, al ademenirii şi al fermecării?”

.