Când eram mică, joia la 10.00 aveam o treaba foarte importantă și dispăream de acasă. De fapt doar traversam strada și mă ițeam după gardul din „spate” al unui foarte mare teren viran în care erau amplasate câteva barăci tip vagon. Joia la ora 10, 00 pe strada Democrației, în anii 60 era ședința de partid a gunoierilor. Era una dintre cele mai pitorești adunări la care puteam asista. Un fel de bâlci cu lozinci, cu lopeți, cu tomberoane, cu sticle de rom de la Piciu dosite chiar de după gardul unde-mi băgam eu nasul. De fiecare dată învățam cuvinte noi, gesturi noi. De fapt tot trăgând cu ochiul de acolo am învățat să fac șmecherește din ochi, să fluier (nu-mi iese deloc), să scuip prin colțul gurii (efect ce n-a mers decât când eram știrbă deci maxim pân-n clasa a doua) și să- mi ridic fustele în cap. Pentru ultimul gest am cam încasat-o. Norocul meu că toate astea le repetam întâi în curte și după aceea la colegii de grădiniță. Strada mea aveam multe zone libere, de fapt locuri unde după acele bombardamente grozave din 44 nu se mai construise nimic. Bunicii mei îmi tot spuneau ce norocoși au fost când la întoarcere, după refugiu, au găsit casa întreaga și la nici 20 de metrii, 3 case la rând făcute moloz.
***
Cea mai neagră zi din istoria Ploieștiului
Astăzi se împlinesc 76 de ani de la devastatorul bombardament din 5 aprilie 1944.
Peste 300 de ploieșteni au murit și câteva mii au fost răniți, iar orașul a fost „desființat ca așezare omenească”, unul dintre martori amintindu-și de acel moment drept sfârșitul vieții normale a Ploieștiului. Au urmat alte 21 de bombardamente în care rafinăriile și zonele rezidențiale au fost răvășite de bombele incendiare și explozive aruncate de aviația anglo-americană.
https://www.youtube.com/watch?v=v1US9mxIT0o&feature=share&fbclid=IwAR0nEImVPAT6WriY1v9TfEnoriCqyvENEgt2veJJeGORGMwcV-SHFmVXHvs
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu