Cum ne construim un dușman, despre extazul hidos al fricii, cum e să trăiești în propriul iad și drumuri de ieșire

”A avea un dușman e important nu numai pentru a ne defini identitatea ci și pentru a ne procura un obstacol în raport cu care să ne evaluăm sistemul de valori și să ne arătăm, înfruntându-l propria valoare. De aceea, atunci când dușmanul nu există, el trebuie construit.” (Umberto Eco - Cum ne construim un dușman)

Motivul e frica, frica pe care n-o recunoaștem, frica acestor luni cuibărită de care în loc să lupți să scapi de ea o hrănești. Când vedeți pe cineva spumegând de ură împotriva a .... nu are importanță ce sau un discurs binevoitor dar la limita invidiei să știți că asta face construiește un dușman.

Întrebarea bună pe care ar trebui s-o punem, nu este de ce o face? Sau cum recunoști acest proces? Întrebarea bună este cum faci să-l înțelegi pe celălalt? ”A căuta să-l înțelegi pe celălalt înseamnă să- i distrugi clișeul fără să-i negi sau săi anulezi alteritatea” ( Umbero Eco). Nu e de mirare că în acestă perioadă cartea cea mai cumpărată a fost 1984 a lui Orwell, acolo e unul dintre cele mai vizibile procese de construirea dușmanului. Oamenii spun că vor să înțeleagă. Dar după ce au înțeles ce fac? Devin mai înțelepți? Sau nu. Umbero Eco, spune că dacă nu acționezi contrariu și imediat, începi să te torturezi cu gânduri de ură? Dar cum acest lucru, uneori este peste puterile tale, fără să vrei, începi să-ți construiești propriul dușman.

Dacă aceste întrebări vi se par incomode, insuportabile, nesimțite, dehhh așa sunt eu de la un timp, pun întrebări incomode celor dragi mie, activați-vă semnalul de alarmă! Mai degrabă îl găsim insuportabil pe celălalt decât să lucrăm noi cu noi înșine spre reguli de conviețuire și de înțelegere. Și da, îmi veți spune, și tu, ce remediu ai? Lupt? Da, lup. Un gând plin de ură îl acopăr cu ce-am mai bun eu în mine în acel moment. N-am zis că e simplu, n-am zis că-mi reușește mereu dar n-am zis că renunț.