În perioada mea timișoreană, cum o numesc eu (2003 - 20011) am primit o scrisoare de amenințare. De la o grupare extremistă apărută atunci. Un plic pus în cutia poștală, cu 3 paragrafe la mașina de scris. Era vremea când la știri apăruseră scrisorile cu antrax. Era un aprilie superb, asta îmi aduc aminte dar nu și ce anume scria acolo. Frazele spuneau că trebuie să mă potolesc... cam așa. Și să îmi văd de treaba mea de femeie. Citatul, expeditorul îl luase din Eminescu. Însă se cam potrivea ca nuca-n perete cu mesajul. Nu mi-a trecut prin minte să fotografiez, să păstrez, copiez mesajul. Pur și simplu l-am băgat în uitate.
Plicul era model vechi (de dinainte de 90), cu hârtie răscoaptă și fără lipici, hârtia scrisorii și ea veche, limbajul de lemn comunist, cumva totul aducea a naftalină. Mesajul îmi aducea aminte de ”Actorul și sălbaticii” și cuvintele erau evident, nesemnate. Înăuntru ceva praf/țărână sau zaț, nu-mi dădeam seama.
Pentru că eu reacționez cam ca ”ploieșteanu haios” în situații tensionate, am zis că e o farsă. Cine mai scria la mașina de scris în epoca internetului? Am râs, am povestit, am căutat citatul, să-l văd și evident era scos din context; prietenii m-au îndemnat să mă duc la Poliție, eu am zis că e penibil, or să râdă de mine. Ei nu s-au lăsat și au vorbit cu administratorul blocului, acesta cu sectoristul sau polițistul arondat, așa că a venit ea, Poliția la mine. Am discutat, am făcut proces verbal (chiar mi-e dor de scrisul de mână și exemplarele acelea cu indigou), am verificat încuietorile la intrare, am schimbat codul la interfon și mi-am văzut de treabă mai departe. Trei luni, a venit cineva să mă întrebe dacă mai sunt noutăți sau am a mă plânge de ceva. Am aflat că nu fusesem singura, că exista o persoană suspectă și că făcea parte dintr-o grupare extremistă care se legalizase. Care aveau oameni vechi (vezi plicul răscopt) și adepți foarte noi și plini de entuziasm. Pe acei tineri, mulți tineri viguroși, i-am văzut mărșăluind pe străzile Timișoarei și mi-am zis că eu nu am nici în clin nici în mânecă cu ei, doreau să se bage-n seamă. În rezumat, totuși mi-am pierdut o parte din cunoștințele nou formate în Timișoara nu pentru că s-ar fi rușinat ei de mine ci pentru că eu eram vizată într-o bulă, care prezenta un potențial pericol. De atunci am început să fiu mult mai atentă, sensibil atentă la ceea ce înseamnă extremismul de cartier care este altul decât cel de televizor și mult mai nociv, pentru că este minimalizat.
Atunci, iarăși țin minte bine, îmi făceam propria analiză, mă felicitam că nu mi-a fost frică în comparație cu o altă întâmplare mult mai violentă la care participasem involuntar: circulasem de la Iași la Ploiești cu galeria echipei Dinamo, care devastase un tren. Din păcate echipa lor pierduse și cineva ”trebuia să plătească”. Violența gratuită și o garnitură de tren care între Mărășești și Ploiești nu mai avea uși, pereți, geamuri. Avea călători înfricoșați. Alături de vecinii de călătorie asistasem neputincioși și paralizați, verificați de grupul de tineri beți, la o bătaie cu cuțite în spațiul strâmt al compartimentului. Da, da, o noapte de coșmar, cu un controlor CFR depășit de situație, cu peste 100 de suporteri beți și înfierbântați, evident fără bilete și cu călători care nu au mișcat nici un deget. În Buzău au anunțat Poliția CFR-ului și în Mizil și Ploiești i-au adunat din fiecare vagon.
Pentru că și eu coboram evident în Ploiești le-am ascultat dialogurile. Esențialul printre invectivele din fiecare frază era clar: se victimizau nedumeriți, mahmuri, din nou nedumeriți, pozând inocență mai ales în fața celor de pe peron care nu văzuseră trenul încă și nu trăiseră orele, minutele și secundele ca pe ultimele din viață.
(PS Țin minte că atunci s-au luat măsuri serioase, s-au făcut contracte între cluburile și cei din propria galerie și nu au fost decât 4 - 5 trenuri devastate).
Acum, auzind în weekend de foștii mei ”prieteni” din Timișoara mi s-a reactivat atenția și am concentrat-o nu asupra lor ci asupra cunoștințelor mele. Pentru că grupul din jurul meu e unul la care țin, și garantez că sunt oameni cumsecade.
Mă îngrozesc știrile false care îi fac cărăuși ai mesajelor agresive pe cei mai cumsecade cunoscuți ai mei. Totul e însă împachetat frumos, acum nu mai au plicuri răscoapte ci imagini care-ți topesc inima. Ambalaj modern: știri filantropice care cer ajutor dar nu identifică persoana sau sunt vechi de 10 - 12 ani , jumătăți de adevăruri care înduioșează, poze cu copilași ce-ți ard inima și te fac să lăcrimezi, știrile urgente despre ecologie, vegetarianism, suplimente alimentare, caricaturi diverse cu mesaje contrare, mesaje de cereri de ajutor despre boli grave, bolnavi cronici. Pleavă venită din oceanul internetului și nu de la surse verificate, de la cunoscuți. În majoritate păcăleli sau preluări modificate după nevoi ale vârfurilor de audiență. Comenzi de genul: copiază asta ”trebuie să-mi repar vizibilitatea pe facebook”... etc.
Algoritmii unei pagini de socializare cer reciprocitate, multă distribuție dar și răsplătesc prin „vizibilitate”. Însă avalanșa de informație nu te mai lasă să gândești, informațiile le iei calup nu bucată cu bucată. Abundența nu te mai face să cauți opinii diferite la temă și surse acreditate, suse credibile, surse științifice. Știrile false în general nu au autori vizibili dar îți gâdilă orgoliile prin titluri pentru a-ți întări încrederea. Abundența de felul ăsta cu apetența ei, eu o numesc bârfă, nu informare.
Nu mai populariza pagini dubioase chiar dacă au mesaje călduțe și dulci!!! Nu mai adăuga știri neverificate și asupra căreia nu a acționat propria ta gândire analitică. Asta se numește cumva judecată examinată. Știu că ne-am desensibilizat prin virtual și confundăm filantropia adevărată cu laik-urile la o postare oarecare. Azi trei persoane mi-au dat același răspuns la una din știrile false și aparent inofensive: - ”da, dar am pus-o pentru că îmi place conceptul mesajului!”
Gândul meu este că dacă vrei să faci binele, bine și nu de fațadă atunci trebuie să elimini, să reziști și să nu promovezi extremismul. Zilele astea cum am mai spus pentru că mi-au revenit și amintirile despre amenințări ascunse, amenințări luate de mine cu prea mare ușurință, mi-am aruncat ochii pe listele mele de ”prieteni din toate rețelele de socializare” adică spre acei cărăuși fără să vrea ai sporiri vizibilității și giranții știrilor false și a paginilor dubioase:
- iubitorul de animale,
- ploieșteanul haios,
- educatorul eminamente nemulțumit că nu se mai face școală ca odinioară
- adeptul vieți sănătoase pe hârtie.
Mă gândesc la rețelele de droguri și la cărăușii lor. Cărăușii nu consumă doar împrăștie. V-ați gândi ce s-ar întâmpla dacă s-ar rupe lanțul răspândirii? Similar e și cu știrile false. Cei care aprovizionează cu știri false, fie nu sunt conștienți, majoritatea nu recunosc dacă le atragi atenția dar continuă să împrăștie ...
Mă gândesc și la rinocerii lui Ionescu. Câți deja sunt printre noi ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu