A apărut ”Ploiestiul amintirilor noastre” - vol IV din Colecția ”Memento”

 În 12 decembrie apare cartea ”Ploieștiul amintirilor noastre”

Se poate comanda aici: 

http://magazin.republicaploiesti.net/produs/ploiestiul-amintirilor-noastre/?fbclid=IwAR0XWG6-RqsEMmgNAPXHn4Czm1Ua2jykuZwlWyL3bwu-lDkJn4wlQbT1cqs

 

 

„Ioan Bălteanu povestea mereu și mereu despre Balcic și marea sa afacere, unde-și pierduse toți banii, și nu vorbea deloc de perioada de „popreală”. În 1929, cumpărase 50 de terenuri pe „Coasta de Argint”, pentru a înființa, spunea el, o nouă stațiune pe ceea ce era pe atunci malul românesc al Mării Negre. Se desfășurase grandios, cu publicitate în ziare și cu împrumuturi în bancă, fără să ia seamă la politică. Investise, construise și acum bulgarii, după cum zicea, erau cei care beneficiau de întregul său proiect: „O nouă Nisa la Marea Neagră, îți dai seama dom’ Nae!” Alături de soție, făcuse un periplu de un an prin Europa și pe coasta de nord a Africii, tocmai ca să se inspire pentru stațiunea cea desăvârșită... Doar că până la urmă, el, care învârtise o grămadă de bani și vorbea cu ușurință cinci limbi străine, ei, da, acum se-mpotmolise pe străduța noastră, în casa cu fereastră-n drum, departe de cișmea, având în spate o privată strâmbă precum turnul din Pisa. O figură extraordinară, un om care amesteca splendid discreția cu o fină cozerie și jovialitatea cu ironia, plimbându-și pe stradă bastonul său cu pinten de argint, costumul impecabil de ștofă englezească și pantofii pingeliți de prea multe ori. Rămăsese cu cărțile în franceză, germană și engleză pe care le citea și recitea, cu ieșirile la bulevard, seara, obligatoriu cu o panama pe cap, braț la braț cu „draga lui Angélique”.”

Ivone-Marlen Scărlătescu

- Teribilul campionat de table al străzii

Volumul poate fi precomandat din Prăvălia Republicii (link în comentarii), iar livrările vor începe din 12 decembrie. De asemenea, cartea va fi disponibilă și în Librăriile Cărturești și Humanitas din Ploiești.

 

 

„Cel mai tânăr jucător de table era Cezar „Ăl Tânăr”. Îi luase locul tatălui său, Cezar „Ăl Bătrân”, dar era cu mult mai bun și când juca câte-o partidă, îi „zvânta” pe toți. După decesul tatălui, în urma unui accident de muncă, Ăl Tânăr a trebuit să se descurce. Cu o mamă văduvă care nu avea serviciu, ci doar un ajutor social, student fiind, umbla după ceea ce strada numea „bișniță”. Pe-atunci, bișnița nu avea conotația negativă pe care o are acum. Atunci era un fel de mister. Ăl Tânăr era descurcăreț, umbla mult, investea mult, avea „relații”, „relațiile lui aveau alte relații”, uneori specula, strângea bani pe care-i cheltuia într-o seară de chef, asculta muzică occidentală, mai ales rock, își ajuta și mama să plătească cheltuielile. Student bucureștean la ASE, era furnizorul cartierului: ciorapi fini, săpunuri bune, țigări de dat la doctori și blugi. Uneori mergea la mare, la „Solar”, și venea cu produse poloneze sau redegiste: oje, creme, gumă, nimicuri drăguțe etc.

Într-un an, s-a dus la Timișoara, la talciocul sârbilor, și a venit cu pachete de vegeta și umbrele rabatabile. Multe. În anul în care omul a ajuns pe lună, la noi în cartier au ajuns umbrelele rabatabile. Mărci italienești. De damă. Erau frumoase, vesel colorate. Și scumpe, că ai mei nu au cumpărat decât două. Pentru mama și bunica. De-abia așteptam să plouă, să merg și eu sub umbrela rabatabilă care intra în poșetă. S-a întâmplat doar o dată. Apoi, bunicii mei au plecat la băi și evident că aveau în bagaj o astfel de umbrelă. La două zile după plecarea lor, au venit milițienii și ni le-au confiscat. Băteau din poartă-n poartă și le adunau într-o târnă. Toți cumpărătorii au dat o declarație la sediul Miliției, au primit chitanță de confiscare și citație la proces. La întoarcerea de la Băile Felix, bunica mea, care n-o predase, a tremurat ani de zile cu umbrela nouă pitită sub rufărie, umbrelă care n-a mai văzut niciodată ploaia. Ăl Tânăr s-a ales cu ceva ani la răcoare și exmatricularea din facultate. Când s-a întors, tuns chilug, slab de i se mărise parcă mărul lui Adam și evident îmbătrânit, toți de pe stradă se fereau să-l privească și, mai ales, să stea de vorbă cu el. Cumva - și doar știți că astfel de discuții nu se purtau în fața copiilor vorbăreți - plana asupra lui suspiciunea de a fi semnat un contract de „turnător”. Și el, la fel, se ferea de vecini. Pentru că niciodată, mai apoi, nu a aflat cine a depus plângerea despre umbrele. Miliția mersese clar după o listă completă. Ăl Tânăr n-a mai insistat să fie primit la table sau la discuțiile de pe la porți. Nici n-a mai stat mult în Ploiești. A plecat spre Banat, iar la câțiva ani distanță a avut o tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. Mai apoi, pentru că veștile veneau greu și trunchiate, am aflat că s-a căsătorit cu o redegistă și a emigrat. ”

- Teribilul campionat de table al străziiIvone-Marlen Scărlătescu