Două prietene, se revăd la 3 ani după o călătorie aventuroasă făcută împreună și iată-le evocând amintiri:
”- E ciudat, spuse una nu avem aceleași amintiri. Și totuși te asigur, că e cum îți spun!”
Și vor discuta la nesfârșit obiectivitatea nu știu cărei întâmplări sau întâlniri, sau a gradului de pericol prin care au trecut. Vor ajunge să se certe. Dar apoi vor izbucni într-un râs puternic:
” - Am călătorit împreună dar nu a fost aceiași călătorie! Povestește-mi-o pe a ta și eu o să-ți spun despre a mea.”
Fiecare, de bună credință fiind, construiește povestea a ceea ce a văzut, a trăit și a făcut. Fiecare își clădește o imagine proprie asupra unei întâmplări dar poate fi de nesuportat când asculți impresia celuilalt asupra unei trăiri comune mai ales dacă imaginea aceluia o demolează pe a ta.
Acceptând trăirea celuilalt - și nu identificându-ne cu ea, ajungem la esența comunicării. Nu ne putem împărtășii decât experiențe diferite. Mărturisind și lăsându-l pe celălalt să ne mărturisească adevărul propriu, facem loc respectului de a trăi împreună ... Pentru comunicare, importante sunt trăirile individuale, ca punct de referință al consultației ( J. Salomee – ”Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu