Zilele acestea am citit despre ”neurogeneza de fază adultă” descoperită de curând. Și pentru că sunt entuziasmată de acest lucru și mai ales de cartea unde am găsit-o descrisă (nu e prima dacă când aud de ea, evident) am zis să împărtășesc asta tuturor. Cartea se numește ”Călătorie în jurul omului” (Alexandru Stermin).
”Până de curând se credea că după maturizarea creierului nu mai apar neuroni noi, neuroni tineri care să îmbunătățească rețelele din creierul nostru sau să-i înlocuiască pe cei morți. Prin marcarea unor celule stem s-a descoperit faptul că în anumite condiții și experiențe de viață unele celule din creier se transformă în neuroni formând sinapse și conexiuni noi, neexistente până atunci. Sunt câteva situații, când neurogeneza de fază adultă are loc iar una dintre acestea este explorarea naturii sau a unui spațiu necunoscut.” - scurt fragment din carte.
Toate astea îmi spun eu au legătură cu sănătatea, longevitatea, creativitatea, a mea, a noastră, a tuturor. Dar cum ne expunem la un astfel de proces de neurogeneză de fază adultă, cât de des și cum în urmărim și fructificăm? Acest lucru este un pas în plus și aici intervine rolul călătoriilor și al povestirilor. Citiți povești și deveniți povestitori!
Țineți minte, ”neurogeneză la faza adultă”! Când se întâmplă așa ceva, conștientizezi lucruri pe care nu le-ai înțeles până acum, înțelegi lucruri la care nu le-ai avut în minte și mai ales îți vin gânduri noi, noian peste tine. Dacă nu vi s-a mai întâmplat de mult să aveți o astfel de stare ”de viu”, ”de uman” e timpul să vă puneți întrebări cum să o accesați.
............................
Și pentru că vorbeam de povești, iată mai jos câteva imagini de undeva din Centrul Ploieștiului: ”croitoria Grigorescu” era în interbelic pe o străduță pe lângă Hale. Eu știu străduța și știu și casa. Nu țin minte niciodată numele străzii dar în schimb știu locul cu ochii închiși pentru mergând prima dată acolo am aflat o poveste. Sunt probabil 55 de ani. Știu chiar căldura mâinii mamei mele când îmi spunea să fiu atentă la case. Pentru curioși e locul care acum se numește ”pe linia de tramvai din spatele Halelor”. Pe atunci era mare curaj să mergi pe jos de acasă (Piața lui Anton) până în Centrul Ploieștiului cu un copil de 5 ani. Trebuia să-l momești cu ceva și acel ceva trebuia să fie interesant ca să nu își aducă aminte cât de obositor a fost drumul.
Povestea croitoriei e în pregătire poate o să vă facă plăcere să o citiți. Cei care m-au întrebat și întreabă cum se pregătesc poveștile e simplu (aparent). Combini amintiri din copilărie, te concentrezi pe aduceri aminte și, și descoperi amănunte pe care nu le-ai uitat fie că ele se leagă de mirosuri sau de moment memorabile. Apoi cu toate acestea în minte parcurgi să zicem din nou traseul și suprapui cu ochii minții ce vezi/simți/auzi acum ca adult pe amintirile acelea vechi. Mai apoi faci câte-odată cercetare. Pentru că s-ar putea ca anumite lucruri să le ști dar să fie înșelătoare. Se pun toate acestea cap la cap și derulezi încet asemenea unui film ceea ce se însăilează mintea ta.
Aseară de exemplu, m-am uitat la afișul din fotografia nr 2. La filmul ”Fantoma fericirii” apărut în 1934 cu John Boles ș Ann Harding. Pe actori îi descoperiți în fotografia nr 3. Interesant dacă privești cu atenție fotografiile 2 și 3 vezi moda acelor vremuri și cum ploieștenii erau în pas cu ea.
Apoi descoperi cât de multe ”mustăți” erau în anul 1928 
. Și Legat de mustăți prin anii 60 adică la 30 - 40 de ani distanță când i-am cunoscut eu pe bunicii mei, amândoi aveau mustață tip ”muscă”. Pentru cunoscătorii și purtătorii de mustăți se pare că era mult mai comodă decât cea numită ”tip ghidon” sau mustața-n furculiță deja demodată. Stăteam uimită dimineața devreme când bunicul se rădea vara în curte, într-o oglindă prinsă-n cârlig și cu câtă grijă își trasa mustața. Și îmi aduc aminte de discuțiile de atunci: Una era să spui că purtai mustață tip ”Hitler” și să vezi filmul cu s-a Charlie Chaplin care-l imita și e acolo o imagine memorabilă legată de mustață. Și alta să afli acum că de fapt mustața cu pricina era denumită atunci când era la mare modă „mustață tip Oliver Hardy”. Acum că v-am spus povestea o să v-o reamintiți când veți vedea primul film cu Stan și Bran.
. Și Legat de mustăți prin anii 60 adică la 30 - 40 de ani distanță când i-am cunoscut eu pe bunicii mei, amândoi aveau mustață tip ”muscă”. Pentru cunoscătorii și purtătorii de mustăți se pare că era mult mai comodă decât cea numită ”tip ghidon” sau mustața-n furculiță deja demodată. Stăteam uimită dimineața devreme când bunicul se rădea vara în curte, într-o oglindă prinsă-n cârlig și cu câtă grijă își trasa mustața. Și îmi aduc aminte de discuțiile de atunci: Una era să spui că purtai mustață tip ”Hitler” și să vezi filmul cu s-a Charlie Chaplin care-l imita și e acolo o imagine memorabilă legată de mustață. Și alta să afli acum că de fapt mustața cu pricina era denumită atunci când era la mare modă „mustață tip Oliver Hardy”. Acum că v-am spus povestea o să v-o reamintiți când veți vedea primul film cu Stan și Bran. Până atunci puteți comanda cărți cu povești despre Ploiești http://magazin.republicaploiesti.net/
Foto 1 - 1928 -Atelier de Croitorie ”Grigorescu”. Patroni, calfe și ucenici
Foto 2 - 1935 Domnul Grigorescu jr., patronul și prietenii lui
Foto 3 actorii Ann Harding și John Boles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu