Vihjamur Stefansson, eminent antropolog și explorator arctic, a plecat în trei expediții în tundra din Alaska în primul sfert al secolului al XX-lea. Descoperirile sale, inuiții ”cei blonzi” și ținuturile arctice neexplorate până atunci – i-au adus un renume la nivel mondial. Oamenii au fost fascinați de abordarea sa ca explorator, de modul în care s-a introdus pe deplin în culturile inuite native pe care le-a întâlnit.
Stefansson le-a studiat limbajul, le-a adoptat obiceiurile și a mâncat aceeași mâncare alături de ei. De fapt, dieta inuiților – pești, mamifere marine și alte animale, aproape fără legume sau carbohidrați – l-a intrigat cel mai mult. El a remarcat că, deși dieta lor ar fi considerată lipsită din punct de vedere nutrițional de către majoritatea „experților”, inuiții păreau să fie într-o stare de sănătate excelentă, cu dinți, oase și mușchi puternici. Era deosebit de interesat de pemmican. Pemmicanul este făcut din carne de vită uscată și grăsime topită, este cea mai compactă masă sau gustare. Se păstrează ani de zile la temperatura camerei.
Pemmicanul constă din carne slabă, uscată - de obicei carne de vită în zilele noastre, dar zimbrii, căprioarele și elanul erau obișnuite pe vremea aceea. Carnea era zdrobită până la o transforma în pulbere și a o amesteca cu o cantitate egală de grăsime fierbinte, topită, de obicei seu de vită. Uneori se adaugă și fructe de pădure zdrobite și uscate. Pentru perioade lungi de timp, oamenii pot subzista în întregime cu pemmican, folosind grăsimea pentru energie și proteinele pentru putere și glucoză, atunci când este nevoie.
Inuiții, a remarcat Stefansson, au petrecut săptămâni întregi departe de tabără fără nimic altceva decât pemmican și zăpadă de băut. Stefansson, un canadian de origine islandeză, îi însoțea adesea în aceste drumeții unde consumau doar pemmican și a constatat că nu e nevoie de o adaptare genetică specifică sau unică ca cea a inuiților. Apoi când Stefansson s-a întors acasă, el și colegul său au adoptat o dietă numai cu carne timp de un an, interesați de efectele acesteia pe termen lung. O examinare controlată a experienței lor a confirmat că ambii bărbați au rămas sănătoși pe tot parcursul experimentului.
Cum am zis, la origine se prepara din vânat: elan, căprioară sau zimbru. Carnea se tăia, apoi usca la soare pe o piele sau la foc lent. Se bătea cu ciocane din lemn se adăuga pudră de fructe uscate (cireșele, zmeură, afine, etc zdrobite) și seu de vită fierbinte și se presa ca să nu aibă aer sub forma unui ”baton de carne”. La răcire produsul Pemmican se păstrează timp îndelungat. Proteinele pure, uscate și grăsimile topite (în mare parte saturate) sunt foarte stabile, așa că nu râncezește curând.
Pentru zilele noastre produsul e bine condimentat...
o sursa ca rețetă: https://www.youtube.com/watch?v=MElMJsIP1Y0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu