CUORE - plânsul care curăță și care te readuce la inocență

 

Vă aduceți aminte de Cuore - Inimă de copil ? Ați plâns citind cartea? Dar noul serial cum vi se pare? 

 

Noul serial după cel puțin 10 ecranizări, cel mai cunoscut fiind cel din 1948 cu Vittorio de Sica?

 

Acum prin noua serie televizată, Cuore devine o carte redescoperită asupra căreia s-a făcut o amplă analiză. Părerile sunt împărțite: prea mult naționalism, spun unii, parțial chiar și Umberto Eco cu eseul său ”Elogiu lui Franti”, prea siropos, spun alții.

 

Cât de mare a fost impactul acestei cărți asupra întregii populații din Italia? Dar din lume, mă întreb eu (a fost tradusă în peste 200 de limbi iar în momentul apariției a avut imediat 40 de tiraje naționale)?  Pentru mine imaginea învățătorului în general, se îmbogățește mereu cu imaginea învățătorului Perboni la întrecere cu a domnului Trandafir .

 

Cel ce răspunde cel mai complet acestor întrebări este Marcello Fois într-o carte nou apărută. De Amicis, spune Fois, a ”inventat italienii”.

 

În cartea ”L’invenzione degli italieni” omagiu și totodată  o amplă reflecție, Fois, vorbește mult despre antropologie, descoperirea identității și unitatea italienilor. Scrie despre ”nevoia” acelei cărți, în acel moment. De Amicis desenează un profil unitar al italianului, unul etic, care depășește diferențe provinciale considerate uriașe și imposibil de nivelat, prin personajul său Enrico Bottini, băiețelul de 10 ani din clasa a III-a și adăugarea acelor povestiri lunare din diferitele regiuni reunificate ale Italiei. Edmondo De Amicis a conturat o imaginație colectivă a prieteniei, plină de sensibilitate, model a generații de italieni. 

 

(PS Povestea se petrece în Torino. A fost publicat la 17 octombrie 1886, ziua deschiderii școlilor italiene, la editura Emilio Treves. El se prezintă ca un jurnal școlar italian pentru 1881-1882.)

 

Folosirea numelor de familie, devine un simbol al diversității și unității. (Eu) am încercat să recitesc Cuore după ce am citit eseul lui Marcello Fois. Până la urmă, doar am răsfoit-o. Cu PDF-urile merge repede. Mi-a picat bine dar nu am mai plâns. Până la urmă este o lectură afectivă. M-am emoționat tare însă, pentru că mi-am amintit de mine, citind-o de zeci de ori și asta înseamnă să vezi lumea cu ochi noi chiar și la vârsta asta. Să te sondezi și să te înțelegi nu-i de colea. Să înțelegi lecțiile trecutului cu ochi noi. Să înțelegi ce și cât din anumite povești fac parte din tine și mă definesc. Să înțelegi mai apoi că tu, duci mai departe asta și faci parte dintr-o memorie colectivă, că îți aduci partea la educația unui întreg. Până la urmă clasicii, cu instrumentele lor valoroase au influență și încă inspiră, nu? .

 

 

***

Marcello Fois este un scriitor, comediant și scenarist italian născut în 1960. Este exponent al „noii literaturi sardiniene”. Scrie romane , scenarii de televiziune și teatru.